PMP a decis să-şi retragă deputaţii din grupul parlamentar comun cu PND, creat în urma unui protocol de colaborare semnat în urmă cu două luni.
„Partidul Mişcarea Populară anunţă retragerea parlamentarilor PMP din Grupul Democrat şi Popular, creat în urmă cu două luni în baza unui protocol de colaborare semnat cu membrii fondatori ai Partidului Naţional Democrat.
Această colaborare a avut un obiectiv pur administrativ, pentru o mai bună acţiune parlamentară din partea forţelor de dreapta.
Prin urmare, având în vedere evoluţiile recente, considerăm că apartenenţa la acest grup parlamentar nu mai este oportună, întrucât, nu se mai încadrează principiilor şi liniei de acţiune a Partidului Mişcarea Populară”, precizează PMP, într-un comunicat de presă.
Deputaţii PMP au decis, în amrtie 2015i, să adere la grupul parlamentar Democrat şi Popular (fost PPDD) din Camera Deputaţilor, pentru a avea o acţiune parlamentară comună, fiecare păstrându-şi însă identitatea politică.