Mircea Cărtărescu: Mă doare pasivitatea lui Klaus Iohannis. Perioada de graţie ajunge la final

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie, într-un mesaj pe Facebook, că l-a susţinut pe Klaus Iohannis în cursa prezidenţială, are toată simpatia pentru el, dar are şi aşteptări. Cărtărescu îi reproşează şefului statului că "nu are reacție" şi consideră că "perioada de grație pe care toți i-am acordat-o ajunge încet la final".
Ionela Marcu
07 mai 2015, 10:04
Mircea Cărtărescu: Mă doare pasivitatea lui Klaus Iohannis. Perioada de graţie ajunge la final

Mircea Cărtărescu subliniază, în postarea de pe reţeaua de socializare că, în ultimele interviuri pe care le-a dat, atât în țară cât și în străinătate, a spus că Iohannis e „singura noastră speranță și că trebuie sprijinit ca atare”.

Cu toate acestea, scriitorul nu este de acord cu tăcerea preşedintelui.

Dar când se-ntâmplă-n România o adevărată restaurație, pe toate planurile, și președintele nu are reacție, încep să mă gândesc că perioada de grație pe care toți i-am acordat-o ajunge încet la final.

De luni de zile vedem cum PSD-ul e în ofensivă, cum liberalii nu pot sau nu vor să-i contracareze, cum nu mai există nimeni pe eșichierul politic care să mai însemne sau să mai arate că vrea ceva. Lucrul acesta mă neliniștește profund.

Nu e visul vieții mele să-l critic pe Klaus Iohannis, pe care l-am sprijinit din toate puterile la alegeri și până azi. Mă doare însă pasivitatea lui. Vreau doar să-l rog să ne arate tuturor că există, nu în maniera unui „președinte jucător”, ci ca piesă grea pe tabla de șah, în stare să echilibreze jocul. Am toată simpatia pentru el mai departe, dar am și așteptări. Sper în continuare să ne arate că mă înșel asociindu-l (la supărare) cu USL-ul, la constituirea căruia, de fapt, am uitat ce rol a jucat”, scrie Cărtărescu.

CITEŞTE ŞI Tatiana Niculescu Bran, mesaj pe Facebook despre „TĂCEREA” lui Klaus Iohannis

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este singurul cuvânt din lume care se pronunță la fel în toate limbile. Românii îl folosesc destul de des
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Amendă de 5.000 de lei sau chiar trei luni de închisoare
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Fast food fără ulei. Aripioarele de pui ies senzațional de crocante. Trei rețete de făcut acasă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Peste 40 de Migranți Pierd Viața în Incendiul unei Ambarcațiuni în Haiti
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'