Bogdan Aurescu în Ungaria: Este important să avem o relaţie eficientă, să lăsăm abordările emoţionale

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat joi, la întrevederea cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, că este important ca cele două state să aibă o relație bilaterală "pragmatică, stabilă și eficientă" și să fie lăsată la o parte "orice fel de abordare emoțională", informează Agerpres. 
Filip Stan
07 mai 2015, 11:01
Bogdan Aurescu în Ungaria: Este important să avem o relaţie eficientă, să lăsăm abordările emoţionale

Bogdan Aurescu s-a arătat încrezător că România și Ungaria pot să lucreze împreună „într-o atmosferă sinceră” pentru a rezolva toate chestiunile aflate încă în așteptare pe agenda bilaterală a celor două state.

În acest sens, șeful diplomației române s-a declarat încurajat de relația economică „foarte bună” dintre București și Budapesta.

„Este o datorie nu numai unii față de alții, ci și față de țările noastre în baza parteneriatului strategic de a consolida relațiile bilaterale”, a mai spus demnitarul român.

Citeşte şi Bogdan Aurescu: E nevoie de o schimbare de garnitură în ambasadele României, mai ales la conducere

La rândul său, ministrul de externe ungar a afirmat că cele două țări sunt parteneri și aliați strategici iar succesul uneia depinde de succesul celeilalte.

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, efectuează joi o vizită de lucru la Budapesta, la invitația omologului ungar, Peter Szijjarto, pe agenda consultărilor aflându-se aspecte bilaterale privind minoritățile, cooperarea economică și transfrontalieră, precum și teme de actualitate europeană.

Spynews
Cum arată acum Daria, fosta iubită a lui Alex Bodi! Cu ea a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul străin care face angajări pe bandă rulantă în luna august. Se oferă salarii bune, tichete de masă, bonusuri și nu e nevoie de studii superioare
Capital.ro
Se pune limită la banii cash. Românii care au interzis. Restricții privind plata în numerar
Playtech.ro
OOPS! Anna Lesko, cu părțile INTIME la vedere. Fosta lui Irinel Columbeanu a arătat TOT
DailyBusiness
Este anunțul momentului! BNR anunță soarta românilor care au credite în LEI. Sunt vești proaste!
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Mama Cristinei Rotaru, atac dur la adresa lui Andrei Rotaru! Soacra concurentului de la Insula Iubirii l-a pus la punct: ”Nu cumva ești expirat?”
Spynews
Bianca Sârbu s-a tuns periuță! Motivul neașteptat al schimbării radicale | VIDEO
Evz.ro
Conflict aberant la „Casa Iubirii”. Scandalul i-a înfuriat pe internauți
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
Cod VIOLET în România! Meteorologii Accuweather anunță pericol iminent de radiații ultraviolete în București
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Vouchere lemne 2024. Când intră banii pe cardurile de energie
Capital.ro
Limită la plata în numerar. Se pun restricții pentru acești români care plătesc cash
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care a zguduit România
substantial.ro
Andy Murray își încheie cariera după înfrângerea din sferturi la Roland Garros
MediaFlux
RUSIA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu NATO! Avertismentul EXPERȚILOR MILITARI
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?