Breaking
News
În incendiu au ars aproximativ 1.300 de litri de ulei, patru tone de floare soarelui, acoperişul halei şi au fost afectate prese de ulei, elevatoare şi uşile secţiei de îmbuteliere a fabricii, potrivit purtatorului de cuvant al ISU Giurgiu, citat de Mediafax.
Trei autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, o autospecială de salvare la înălţime şi un echipaj SMURD au intervenit pentru localizarea şi stingerea incendiului.
Cei 17 ofiţeri şi subofiţeri de la Detaşamentul Giurgiu au reuşit să lichideze incendiul după aproape patru ore.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător.