Cum s-a modificat HARTA INTERLOPILOR din România. Cine sunt mafioţii care terorizează marile oraşe

Criminali urmăriţi prin interpol, luni întregi de negocieri pentru extrădări, mii de percheziţii. Aşa au ajuns unii dintre capii lumii interlope din România în spatele gratiilor. Chiar şi de acolo însă, unii au continuat să îşi coordoneze afacerile murdare. Alţii în schimb, au profitat de locurile rămase libere şi au început lupta pentru sferele de influenţă.
Marius Neagu
11 mai 2015, 14:26
Cum s-a modificat HARTA INTERLOPILOR din România. Cine sunt mafioţii care terorizează marile oraşe

Captura anului în materie de infractori are şi un titlu onorific. Academia infractorilor români, aşa cum s-au autointitulat hoţii care au speriat Europa cu jafuri care nu trebuiau să depăşească 60 de secunde, a fost destructurată la sfârşitul lunii aprilie.

Liderul academiei, Adrian Marin Botez, era urmărit încă din 2007. După mai multe încarcerări şi eliberări, inclusiv peste hotare, a fost săltat din trafic de poliţişti. O dată cu arestarea lui, Academia Infractorilor şi-a închis porţile.

Adrian Botez are legături şi cu alţi infractori vestiţi. Pentru a se răzbuna pe o grupare rivală, el şi-a achiziţionat arme din Spania de la Ion Clămparu. Şi zilele acestuia în lumea interlopă s-au terminat. Cap de porc, aşa cum este cunoscut, a fost recent extrădat în România şi dus în spatele gratiilor.

Răfuielile dintre interlopii din zona Moldovei au şocat România. Cea dintre Fraţii Mararu şi Puiu Mironescu a dus la o captură spectaculoasă a poliţiştilor – Vitalie Proca, asasinul plătit de fraţii Mararu. Proca a reprezentat prima extrădare din Rusia obţinută de România

Iar extrădarea lui Proca merge mână în mână cu alt criminal de renume adus recent în România – Iurie Procopenco, o extrădare făcută de data aceasta din Belarus. Practic acesta a fost condamnat pentru uciderea unui om de afaceri din Bacău. La crimă a fost ajutat de alţi doi interlopi, exact cei despre care anchetatorii au bănuit că l-au găzduit pe Vitalie Proca în timpul şederii lui în România

Alţi interlopi sunt insă mult mai norocoşi: Sile şi Nuţu Cămătaru tocmai ce au ieşit DIN NOU, din spatele gratiilor.

Timişorenii sunt în continuare asediaţi de membrii clanului Cârpaci. Aceştia nu numai că au pus mâna pe aproape tot ce reprezintă clădire istorică în oraş, dar îşi terorizează şi vecinii.

În ciuda tutoror arestărilor, Moldova tot nu a fost curăţată de clanuri. Cordunenii par să fie acum cei mai temuţi infractori. Atât de temuţi, încât fac servicii şi pentru persoane sus-puse. Cel mai recent exemplu vine chiar din dosarul primarului Iaşului, care se folosea de corduneni pentru a-i ameninţa pe bărbaţii care se apropiau de amanta lui.

În ultimii zece ani, harta clanurilor interlopilor din România a suferit numeroase modificări. Unele au pierit prin arestarea sau chiar moartea liderilor. Altele în schimb, au profitat de locul lăsat liber pe piaţa infracţionalităţii şi cresc noile generaţii de interlopi.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Adevărul despre banii românilor. Mesaj clar de la Banca Națională
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Trupa Proconsul este în doliu. A murit marele artist: Cu profundă durere, am aflat azi...
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Papa Francisc condamna atacul aerian israelian în urma morții unor copii din Gaza
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?