Secretarul de stat american John Kerry, la Soci pentru discuţii cu preşedintele Vladimir Putin

Secretarul de stat american John Kerry a sosit marți la Soci - celebră stațiune rusă pe coasta Mării Negre -, unde urmează să fie primit de președintele rus Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor dintre Moscova și Washington cu privire la conflictul din Ucraina, aceasta fiind prima vizită a unui responsabil american de la începutul crizei, relatează AFP.
Alina Costache
12 mai 2015, 11:09
Secretarul de stat american John Kerry, la Soci pentru discuţii cu preşedintele Vladimir Putin

John Kerry urmează să aibă o întrevedere marți cu președintele Vladimir Putin, în condițiile în care Ucraina traversează ‘un moment critic’ pentru a asigura ‘aplicarea următoarelor etape’ ale regimului de încetare a focului în vigoare din februarie în estul țării, a declarat un responsabil al Departamentului de Stat, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, situația din Siria și negocierile nucleare iraniene vor fi de asemenea abordate cu ocazia acestor discuții americano-ruse.

Se așteaptă ca secretarul de stat american, care a avut o întâlnire săptămâna trecută cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif, să-l informeze pe șeful statului rus cu privire la conținutul acestei discuții, în contextul în care un acord definitiv asupra programului nuclear iranian trebuie încheiat până la 30 iunie.

‘Este important ca toți să fim pe aceeași linie, în timp ce numărătoarea inversă a început. Acesta este cel mai eficient mod’, a declarat același reprezentant al Departamentului de Stat.

Războiul din Siria, unde rebelii susținuți de SUA luptă împotriva forțelor guvernului condus de președintele Bashar al-Assad, aliat al Moscovei, este de asemenea inclus în agenda întrevederii Putin-Kerry de la Soci, la fel ca violențele din Libia și amenințarea reprezentată de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Relațiile dintre Rusia și SUA traversează o criză inedită de la încheierea Războiului Rece, ca urmare a anexării Crimeii de către Moscova în martie 2014 și a conflictului între separatiștii proruși și forțele Kievului în estul Ucrainei. Occidentul acuză Rusia că-i susține din punct de vedere militar pe rebeli, lucru negat de Moscova.

Dar, după mai mult de un an de tensiuni, semne ale unei posibile îmbunătățiri a situației încep să apară, Washingtonul încercând să se apropie de Moscova pentru rezolvarea problemelor legate de amenințarea reprezentată de gruparea Statul Islamic sau de violențele din Siria și Libia.

‘Am putea coopera mult împreună, dacă vom găsi un interes’ comun, a afirmat responsabilul citat al Departamentului de Stat, în fața jurnaliștilor care îl însoțesc pe Kerry în vizită la Soci.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că este pregătit să refacă relațiile cu Washingtonul și Bruxellesul, care au instituit sancțiuni economice grele împotriva Rusiei, rămânând în același timp de neclintit în privința Ucrainei.

Secretarul de stat american va discuta mai întâi cu omologul său rus Serghei Lavrov, înainte de întâlnirea cu Putin, potrivit agenției de presă ruse TASS.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“
Fanatik.ro
Ce presiune trebuie să ai la anvelope când e ger. Greșeala pe care mulți șoferi ajung să o facă
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. A anunțat toată România: Se poate instaura iar dictatura
Playtech.ro
Pe ce raft al frigiderului trebuie pusă salata de boeuf ca să nu se strice repede. Locul în care se păstrează cel mai bine
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Ultimele fotografii ale pasagerilor morți în tragedia aviatică din Coreea de Sud: un copil de 3 ani privește entuziasmat pe fereastra avionului
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Jador și Oana Ciocan, dansul mirilor de la nuntă. Cei doi s-au căsătorit în mare secret pe 27 decembrie / VIDEO
Spynews
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Evz.ro
Aceste centrale, interzise total. Mulți români au rămas fără replică
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
kanald.ro
Mesajul sfâșietor transmis de un pasager, înainte de tragedia aviatică din Coreea de Sud. Ce ar fi dus la moartea a 179 de persoane
Cancan.ro
Cum arată mormântul Andreei Cuciuc la 40 de zile de la înmormântare. Imagini care sfâșie inima oricărui părinte
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se cutremură România. Călin Georgescu a anunțat în sala de judecată: A zis să fie omorât!
StirileBZI
Ce se întâmplă dacă nu plătești la timp întreținerea: Greșeala care te trimite în instanță!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
stirilekanald.ro
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei, devastați în cimitir
substantial.ro
Peste 92 de tone de articole pirotehnice indisponibilizate în cadrul acțiunii „Pirotehnic”
MediaFlux
DECIZIE FINALĂ privind ANULAREA ALEGERILOR! RĂSTURNARE pentru CĂLIN GEORGESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât costa masa de Revelion pe vremea când se construia Casa Poporului