INGE LEHMANN s-a născut pe 13 mai 1888 în Copenhaga, fiind fiica unui psiholog, scrie Wikipedia. La liceu, ea a fost educată de o mătuşă a fizicianului Niels Bohr. După terminarea liceului, a studiat matematica la Universitatea din Copenhaga şi la Cambridge. Ulterior, ea a devenit asistentă universitară la Copenhaga. Google dedică un logo special la aniversarea a 127 de ani de la naşterea lui Inge Lehmann.

INGE LEHMANN a devenit apoi asistenta geodezistului Niels Norlund, care i-a dat sarcina de a deschide observatoare seismice în Danemarca şi Groenlanda. Din acel moment, interesul danezei pentru seismologie a crescut, ea luând un examen în geodezie în 1928 şi acceptând o poziţie de top la Institutul geodezic danez, condus de Norlund.

INGE LEHMANN. GOOGLE aniverseaza 127 de ani de la nasterea lui INGE LEHMANN

INGE LEHMANN a postulat, în 1936, că nucleul Pământului nu este format dintr-o singură sferă lichidă, ci că există şi un nucleu intern, cu o structură diferită. Teoria sa a fost rapid adoptată de seismologi, inclusiv de celebrul Charles Richter, care dă numele scării în care se măsoară cutremurele.

INGE LEHMANN a fost recompensată de-a lungul carierei sale cu numeroase premii, printre care premiul Harry Oscar Wood (1960), medalia Emil Wiechert (1964), medalia de aur a Societăţii regale daneze de ştiinţe şi litere (1965), premiul Tagea Brandt Rejselegat (1938, 1967), medalia William Bowie (1971, prima acordată unei femei) şi medalia Societăţii seismologice americane (1977). De asemenea, a primit titlul onorific de doctor al Universităţilor Columbia (1964) şi Copenhaga (1968), iar în cinstea ei au fost botezate un asteroid, o medalie oferită de Uniunea geofizică americană, dar şi un pod şi o porţiune de drum, tot în SUA. INGE LEHMANN a murit pe 21 februarie 1993, la 104 ani, în Copenhaga.

INGE LEHMANN, cercetătoarea care a aflat de ce se produc cutremurele

Ce este nucleul Pământului, cercetat de Inge Lehmann

Oamenii de ştiinţă europeni au anunţat că un nou experiment de laborator demonstrează că nucleul Pământului este mult mai fierbinte decât anunţau estimările realizate acum 20 de ani. 

Nucleul de fier al planetei noastre nu s-a încălzit, explică oamenii de ştiinţă, ci tehnicile folosite pentru a-i estima temperatura erau eronate, se arată în cercetarea publicată în jurnalul Science.

 Noile tehnici au permis experţilor de la European Synchrotron Radiation Facility (ESRF) să estimeze că temperatura înregistrată în apropiere de centrul Pământului este de aproximativ 6.000 de grade Celsius, adică cu 1.000 de grade mai fierbinte decât estimau cercetătorii germani în urma unui experiment efectuat în 1993. 

Cercetătorii analizează nucleul solid de fier al Pământului, unde temperaturile extreme şi presiunea duc la formarea unui nucleu intern solid, iar fierul din jurul acestuia atinge o temperatură mai scăzută, de 4.000 de grade Celsius, şi rămâne în formă lichidă. 

INGE LEHMANN, sărbătorita GOOGLE. GOOGLE aniversează 127 de la naşterea seismologului INGE LEHMANN

„Am conceput o nouă tehnică prin care un fascicul intens de raze X ale sincrotonului permit analizarea unei mostre, deducând dacă este solidă, lichidă sau parţial topită în mai puţin de o secundă, folosind un proces cunoscut sub numele de difracţie”, a explicat Mohamed Mezouar de la ESRF. 

„Această perioadă este suficient de scurtă pentru a menţine temperatura şi presiunea constantă, evitând în acelaşi timp orice reacţie chimică”, a explicat cercetătorul. 

Metoda ce foloseşte raze X este considerată de specialişti superioară metodei optice folosite de Reinhard Boehler în 1993, cu ajutorul căreia a obţinut un rezultat cu 1.000 de grade mai rece, pe baza observării recristalizării interpretate ca topire. 

„Aceste măsurători confirmă modelele geofizice care arată că diferenţa de temperatură între nucleul solid şi mantaua de deasupra trebuie să fie de cel puţin 1.500 de grade Celsius pentru a explica de ce Terra are un câmp magnetic”, au mai spus cercetătorii francezi în noul studiu.

Sursa: AFP

Folosind un nou model teoretic, cercetătorii au descoperit că nucleul Terrei, alcătuit din fier solid, se învârte spre est, spre deosebire de nucleul extern, alcătuit în principal din fier topit, care se învârte spre vest, potrivit Mediafax.

Edmund Halley a demonstrat mişcarea spre vest a câmpului geomagnetic terestru în anul 1692. Abia în acest an oamenii de ştiinţă au reuşit să coreleze felul în care se roteşte nucleul interior cu direcţia de rotaţie a nucleului extern.

Cercetătorii de la Universitatea Leeds din Marea Britanie au spus că această particularitate reprezintă, de fapt, o reacţie a planetei noastre la acţiunea câmpului geomagnetic.

Inge Lehmann, contrazisă de ştiinţă la 20 de ani de la moarte

În ultimele decenii, seismometrele care măsurau intensitatea cutremurelor de pământ care se propagau prin nucleul Terrei au identificat o rotaţie spre est a nucleului intern, solid, în comparaţie cu suprafaţa Terrei.

Nucleul intern solid este de mărimea Lunii. El este înconjurat de lichidul din nucleul extern, alcătuit dintr-un aliaj de fier, a cărui mişcare generează câmpul magnetic.

„Câmpul magnetic împinge nucleul intern spre est, făcându-l să se învârtă mai repede decât Terra, dar el împinge în direcţia opusă şi lichidul din nucleul extern, fapt care generează mişcarea spre vest a acestuia”, a explicat profesorul Philip Livermore de la School of Earth and Environment din cadrul Universităţii Leeds, coordonatorul acestui studiu.

Deşi nucleul intern se află la o adâncime de 5.200 de kilometri, efectele prezenţei sale sunt deosebit de importante la suprafaţa Terrei.

Pe măsură ce nucleul intern creşte, căldura eliberată în timpul solidificării generează un curent de convecţie în fluidul din nucleul extern. Acest curent de convecţie generează câmpul geomagnetic al planetei noastre.

Fără acest câmp magnetic, suprafaţa terestră nu ar mai fi protejată de radiaţia solară, iar viaţa nu ar mai putea să existe pe Terra.

INGE LEHMANN şi nucleul intern al Pământului. Nucleul Pământului este partea centrală, cea mai profundă a Pământului, care este situată sub manta şi, probabil, constă din fier şi nichel solid, cu un amestec de alte elemente siderofile. Nucleul începe de la 5.150 km de la scoarţa terestră şi are o grosime de 1.300 km.

Nucleul terestru are 31,5% din masa totală a Pământului şi numai 16,2% din volumul acestuia, nucleul având densitatea medie de 10 g/cm³, pe când densitatea medie a globului este de numai 5,5 g/cm³. Stratul superior al nucleului Pământului este numit zona nucleu-manta.

Nucleul Pământului este constituit dintr-un amestec solid de fier şi nichel. Presiunea din acest strat atinge milioane de bari şi temperaturi între 4000 şi 5000 °C, asemănătoare celor din petele solare. Unele ipoteze presupun că, asemănător Soarelui, şi în centrul Pământului ar exista hidrogen comprimat sub formă solidă (având o structură metalică), care ar putea proveni ca materie primă chiar de pe Soare.

Inge Lehmann, femeia care a dat numele unui asteroid

Stratul nucleului extern, fiind situat între adâncimile de 2.900 şi 5.100 km, se află într-o stare de agregare fluidă, fiind constituit dintr-o topitură de fier şi nichel care probabil conţine urme de sulf şi oxigen, aici fiind temperaturi de cca. 2900 °C. Această topitură metalică, fiind un bun conductor electric, ar fi răspunzătoare de magnetismul terestru, sub acţiunea de rotaţie a Pământului.

INGE LEHMANN este celebrat de google. Specialista în seismologie şi geofiziciana Inge Lehmann s-a născut pe 13 mai 1888, în Copenhaga, Danemarca, şi a murit pe 21 februarie 1993, în acelaşi oraş, la vârsta de 104 ani.

În 1936, Lehmann a postulat că nucleul Pământului nu este o sferă lichidă, ci că există, de asemenea, un nucleu intern, cu proprietăţi diferite de cele ale nucleului extern. Concluzia sa a fost rapid acceptată de seismologi, care, până la acel moment, nu reuşiseră să propună o ipoteză validă asupra căreia să se poată lucra în ceea ce priveşte observaţiile despre undele primare (undele P) generate de cutremure, care încetinesc atunci când ajung în anumite regiuni interne ale Terrei.

Inge Lehmann, fiica psihologului experimental Alfred Georg Ludvik Lehmann (1858 – 1921), a fost educată într-o şcoală progresistă condusă de Hanna Adler, o mătuşă a fizicianului Niels Bohr. Tatăl său şi Adler au fost, de altfel, cele două influenţe majore asupra dezvoltării intelectuale a lui Lehmann.

A studiat matematica la Universitatea din Copenhaga şi la cea din Cambridge, deşi, la un moment dat, a trebuit să întrerupă studiile din cauza sănătăţii precare. În 1923, s-a angajat la Universitatea din Copenhaga ca asistentă a matematicianului J.F. Steffensen, iar apoi a devenit asistentă a specialistului în geodezie Niels Erik Nørlund, sub coordonarea căruia a contribuit la înfiinţarea unor observatoare seismologice în Danemarca şi Groenlanda. Atunci a început să dezvolte o pasiune pentru seismologie, deşi provenea dintr-o ţară în care nu există cutremure. În 1928, după ce a trecut examenele, a fost angajată ca şef al departamentului de seismologie al Geodetical Institute din Danemarca, coordonat de Nørlund.

Inge Lehmann a fost recompensată de-a lungul anilor cu numeroase premii, precum Gordon Wood Award (1960), medalia Emil Wiechert (1964), medalia de aur a Societăţii regale de ştiinţă şi litere din Danemarca (1965), Tagea Brandt Rejselegat (1938 şi 1967), a fost aleasă membră a Societăţii Regale din Danemarca (1969) şi a primit o medalie din partea Societăţii de seismologie din America (1977).

Asteroidul 5632 a primit numele Ingelehmann, în onoarea sa.

În 1997, The American Geophysical Union a creat medalia Inge Lehmann, pentru a onora „contribuţia uimitoare la înţelegerea structurii, compoziţiei şi dinamicii mantalei şi nucleului Pământului”.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.