Terapie revoluţionară în recuperarea copiilor autişti. Psiholog român, nominalizat la World Autism Festival

Psihologul Adrian Gemănaru, președintele Centrului de Autism “Marea Neagră”, a fost nominalizat la premiile World Autism Festival, pentru o revoluționară terapie menită să vindece persoanele cu dizabilități (Autism, ADHD, sindrom Down, retard).
Roxana Gagiu
13 mai 2015, 06:38
Terapie revoluţionară în recuperarea copiilor autişti. Psiholog român, nominalizat la World Autism Festival

Evenimentul internațional va avea loc în Vancouver (Canada), în luna octombrie 2015 și premiază cele mai importante descoperiri din ultimul an în domeniul recuperării copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist.

Proiectul realizat de psihologul român, „Sensory therapy legs”, ușurează activitatea terapeutică prin reducerea stărilor de agitație și agresivitate. Componenta principală a mecanismului este așa-zisul „covor senzorial”, confecționat manual și modificat în permanență pentru a putea obține cel mai bun randament în ceea ce privește interacțiunea copilului cu mediul înconjurător.

În realizarea covoarelor senzoriale, specialistul s-a inspirat din materialele pe care le găsim în natură, dintre care: gazon, bambus, piatră de râu, marmură, bumbac, scoarță de copac, bambus mic sau fibră de copac.

Avantajul principal al acestui tip de terapie este dat de faptul că natura interacțiunii este indirectă, iar copilul nu o percepe ca o comandă sau o sarcină de executat, întreaga activitate desfășurându-se în mod firesc.

„În momentul de față, desfășurăm o cercetare științifică a acestei terapii și am selecționat trei eșantioane formate din grupe de 8 copii. Grupa 1 desfășoară această terapie zilnic, Grupa 2 beneficiază de 2 zile de terapie pe săptămână, iar Grupa 3 nu beneficiază de terapie, având rolul de grupa etalon față de celelalte 2 grupe. Observăm o evoluție remarcabilă în special în rândul copiilor din Grupa 1, am reușit să reducem aproape în totalitate mersul pe vârfuri, stimulările și stereotipiile la nivelul picioarelor. Copiii își conștientizează, în momentul de față, mult mai bine membrele inferioare și sunt mult mai prezenți în tot ceea ce privește corpul lor”, a declarat psihologul Adrian Gemănaru, nominalizat la premiile World Autism Festival 2015.

Specialistul mai declară că se simte foarte onorat pentru această nominalizare la un festival de o asemenea magnitudine în rândul comunității psihologilor din întreaga lume, iar proiectul „Sensory therapy legs” este un pas uriaș pe care l-a făcut cercetarea în domeniul psihologiei din România.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI