Autobuzul, în care se aflau musulmani șiiți, a fost atacat în cartierul Safoora Goth din Karachi de un grup de cel puțin șase indivizi înarmați care circulau cu motociclete, potrivit Agerpres.
Potrivit canalului pakistanez de televiziune GEO TV, cel puțin 43 de persoane au fost ucise și alte câteva zeci au fost rănite. Autobuzul avea o capacitate de 52 de locuri, dar era supraîncărcat cu zeci de persoane, a indicat un oficial din cadrul poliției, citat de postul de televiziune. El a povestit că atacatorii au oprit autobuzul și au început să tragă mai întâi din exterior. Apoi au urcat în autobuz și au început să tragă la întâmplare în călători.
Bilanțul anterior, citat de AFP și Reuters, era de cel puțin 41 de morți (25 de bărbați și 16 femei).
Televiziunile locale, precizează Reuters, au difuzat imagini cu un autobuz ciuruit de gloanțe și ambulanțe sosite la fața locului.
Atacul nu a fost deocamdată revendicat.
AFP precizează că, în ultimii ani, s-au înmulțit atacurile împotriva minorității musulmane șiite, care reprezintă circa 20% din populația, majoritar sunnită, a Pakistanului, țară cu aproape 200 milioane de locuitori.