Obiectivele etapei a XVI-a 2015 a acestui Program vizează realizarea de proiecte tehnice, execuții lucrări, achiziție echipamente si dotari pentru Centrul Zonal de Coordonare Moldova, Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi și pentru Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina Moldova 2 Vrancea. Pentru Centrul Zonal de Coordonare Transilvania – Unitatile de Combatere a Căderilor de Grindină Mures si Timis se vor realiza studii, proiecte tehnice și execuție lucrări.
De asemenea, proiectul prevede realizarea de studii de fezabilitate pentru unităţile de combatere a căderilor de grindină pentru Prahova şi Oltenia.
Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor a parcurs 15 etape anuale de dezvoltare. Implementarea acestuia va continua până la crearea, în România, a unui Sistem naţional coerent, în măsură să asigure protecţia populaţiei şi a economiei de efectele şi pagubele provocate de căderile de grindină şi de seceta severă din Sudul şi Sud-Estul României.
Potrivit Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâri ale Guvernului se stabilesc, anual, obiectivele şi fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora. Obiectivele Programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.
Proiectul are ca scop protejarea populaţiei şi a principalelor bazine pomicole şi viticole la căderile de grindină.