Romanii au talent, sezonul 5 – Semifinala 2

Ne-am nascut pe 16 august 1998 la Bucuresti. Dupa aproximativ 4 ani petrecuti in Bucuresti  ne-am mutat la tara (Lunca Corbului Sat, Bumbuieni). Acolo am stat aproximativ 5 ani (cu toata familia). Tatal nostru era pastor la biserica metodista din gospodaria noastra, de multe ori noi cantam la slujbe si eram foarte apreciate de cei din biserica. Apoi am plecat in Spania. Dupa 7 ani petrecuti impreuna in Spania (primul an in Madrid, iar cei 6 in Valencia) ne obisnuisem cu viata de familie, faceam scoala primara, tatal nostru lucra in constructii. Ne-am intors in Romania. Tata a ramas in Spania, iar noi doua impreuna cu mama am stat in Romania 3 ani. 

Dupa acesti 3 ani, tata ne-a chemat la el, in Burgos Spania. Ne-a fost cam greu sa parasim din nou  Romania, ne gandeam la bunica noastra care urma sa ramana singura, dar am acceptat. Am stat 1 an in Burgos. Fiind greul traiul acolo, tatal nostru ne-a propus sa mergem in Franta si am acceptat fara ezitare.

Am inceput o noua viata de familie in Franta uitand tot trecutul. Mergeam la liceu, ne intelegeam bine, ne placea foarte mult in Franta, invatasem limba franceza in 6 luni. 

Cantam din ce in ce mai mult, participam la mici spectacole scolare. Pasiunea noastra pentru muzica crestea. Mama noastra ne incuraja mereu si ne sustinea din tot sufletul. 

In cele din urma ne-am intors in Romania impreuna cu mama, iar tata a ramas in Franta.

Cand am ajuns acasa ne-am bucurat tare mult sa o vedem pe bunica noastra dupa atata timp. Dar pe celalta parte aveam o mare tristete in noi. Ne-a fost foarte greu sa ne obisnuim: la inceput nu aveam curent, dar  pana la urma am reusit sa rezolvam aceasta problema. Incercam sa nu aratam supararea noastra bunicii , ea era foarte bucuroasa ca ne-am intors alaturi de ea.