CANNES 2015. Accident vestimentar de toată jena. O actriţă a arătat TOT

Fotoreporterii veniţi la Festivalul de la Cannes au avut ce să vadă. Mai ales la Diane Kruger, care, accidental, şi-a arătat zona intimă în timp ce escalada o piesă de mobilier.
Sânziana Stancu
17 mai 2015, 10:26
CANNES 2015. Accident vestimentar de toată jena. O actriţă a arătat TOT

Actriţa avrut să îi facă pe plac partenerului său de film, Matthias Schoenaerts, şi a încercat să se aşeze pe o piesă de mobilier, lîngă el. Dar când şi-a luat avânt ca să se urce pe dulapul din spatele lor, poalele rochiei sale scurte s-au ridicat atât de sus, încât vedeta şi-a arătat zonele intime, slab acoperite de chiloţi, scrie tf1.fr.

Rochia sa bleu, decorată cu un trandafir stilizat, creaţie Dolce & Gabbana era prea scurtă pentru o asemenea escaladare, dar vedeta a trecut zâmbind peste tot episodul, iar fotografii au fost fericiţi că s-au aflat în locul potrivit, la timpul potrivit pentru asemenea imagini.

Citeşte şi Cum arată LENJERIA INTIMĂ TANGA purtată de femeile inuite acum 130 de ANI. Este mai SEXY decât crezi FOTO

În vârstă de 38 de ani, vedeta din Germania este model şi actriţă. Este cunoscută pentru rolurile avute în prodicţii cinematografice ca „Troy” şi „Inglorious Basterds”.

Diane Kruger nu este însă singura vedetă care a ajuns în asemenea ipostaze. Şi Sophie Maerceau a păţit-o exact când urca scările pe faimosul covor roşu, iar rochia ei lungă şi petrecută ca un halat a împiedicat-o la mers, iar poalele i s-au răsfrânt arătându-i chiloţii.

 

 

 

 

 

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Taxa care se aplică în toată România. Șoferii sunt obligați să o plătească. Rămân fără acte
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...