Asesoft Ploieşti a câştigat primul meci al finalei Ligii Naţionale

Asesoft Ploiești a învins-o pe BC Mureș Tg. Mureș cu scorul de 79-70 (24-16, 15-15, 15-13, 25-26), luni seara, în Sala Sporturilor ''Olimpia'' din Ploiești, în primul meci din finala Ligii Naționale de baschet masculin.
Filip Stan
18 mai 2015, 19:27
Asesoft Ploieşti a câştigat primul meci al finalei Ligii Naţionale

Campioana s-a impus, însă nu fără emoții pe final, având în vedere că avea doar două puncte avans pe tabelă, 70-68, cu 97 de secunde înainte de final, dar ploieștenii și-a arătat valoarea în timpul rămas, desprinzându-se decisiv, anunţă Agerpres.

În acest sezonul, BC Mureș s-a impus în ambele partide din campionat, cu 82-85 în Sala Olimpia la mijlocul lunii noiembrie și cu 79-74 pe teren propriu.

Cele două formații s-au mai întâlnit în finala campionatului în 2013, când CSU s-a impus cu 4-2 la general. Asesoft are în palmares zece titluri de campioană, ultimele trei consecutive.

Ivan Zigeranovic (22 puncte, 11 recuperări) și ”veteranul” Cătălin Burlacu (22 p, 5 rec) au fost artizanii victoriei echipei antrenate de Vladimir Arnautovic și Sasa Ocokoljic. Pentru CSU au mai jucat Christopher Cooper Williams 2 p, 3 rec, 1 pasă decisivă, Jermaine Jonte Flowers 8 p, 2 pd, Michalis Pelekanos 10 p, 6 rec, 1 pd, Stefan Pot 1 p, 2 rec, 2 pd, Marius Runkauskas 12 p, 1 rec, 10 pd, Levente Szijarto 2 p, 1 rec.

Kyndall Dykes a fost MVP-ul oaspeților, cu 20 p, 6 rec, 3 pd. Antrenorul Audrius Prakuraitis, care nu l-a putut folosi pe bosniacul Filip Adamovic (ex-Asesoft), căruia i-a expirat viza chiar înaintea finalei, i-a mai utilizat pe Ousmane Barro 10 p, 15 rec, 1 pd, Andrei-Daniel Căpușan 11 p, 1 rec, 1 pd,
Goran Gajovic 11 p, 8 rec, Ivan Ivanovic 7 p, 3 rec, 1 pd, Laszlo Lazar 4 p, 3 rec, Vaidotas Peciukas 2 p, 2 pd, Laszlo Polyak 2 p, 1 pd, Adrian Tudor3 p, 4 pd.

Finala se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, următorul fiind programat tot la Ploiești, marți 19 mai, de la ora 20,00.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
De ce te mușcă țânțarii, de fapt. Motivul pentru care unele persoane nu sunt afectate, deși stau lângă tine
Capital.ro
Simona Halep a suferit cumplit. Adevărul despre divorțul de Toni Iuruc
Playtech.ro
Zodiile care pot câștiga sume colosale de bani începând din 25 iulie 2024. Norocul e de partea lor
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Rețete rapide și ieftine. Două preparate pe bază de orez care sunt gata în 20 de minute
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Noi bombardamente la granița României cu Ucraina! În Tulcea a fost panică generală, după ce autoritățile au emis un mesaj RO-Alert
Capital.ro
Doliu în muzică. A murit un zeu al muzicii. A fost un „războinic al drumurilor”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Copil de 3 ani s-a înecat în piscina unei pensiuni din Delta Dunării
MediaFlux
REGULI noi pentru TOȚI cei care stau la BLOC. Se SCHIMBĂ din 25 iulie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!