Audierile în comisiile de buget şi economice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au desfăşurat cu uşile închise, la final nefiind făcute declaraţii oficiale.
Mai mulţi membri ai comisiilor au confirmat validarea celor doi, precizând că propunerea lui Marian Sârbu pentru funcţia de preşedinte al CSSPP a fost aprobată cu uninimitate.
Candidaţii pentru posturile de conducere urmează să fie validaţi în şedinţa plenului reunit de marţi, de la ora 15.00.
Copreşedintele USL Crin Antonescu a anunţat, luni, că doar PSD îşi va desemna candidaţi pentru instituţiile aflate în subordinea Parlamentului, în timp ce PNL şi PC nu vor face propuneri în acest sens.
Parlamentarii USL nu participă la votul în plen.