Premierul Victor Ponta a confirmat vizita sa la Chișinău.
„Mâine dimineață o să mă văd la Chișinău cu premierul Moldovei, împreună cu domnul ministru Tudose, cu proiectele de la educație, cu proiectele pe care le avem în lucru și cu un semnal foarte clar că România, în ansamblul său — am vorbit și cu președintele (…)—, susține necondiționat parcursul proeuropean al Moldovei”, a precizat Ponta miercuri la începutul ședinței Guvernului.
Șeful Executivului le-a cerut miniștrilor „care au derulat proiecte anul trecut și acum s-au mai încetinit” să precizeze în ce stadiu sunt aceste proiecte, ținând cont că România dorește să fie în continuare cel mai important și mai serios partener al Moldovei.
„Să îmi spuneți exact în ce stadiu suntem și noi să fim în continuare, cum am fost în 2014, cel mai serios și mai important partener al Moldovei, cei care au venit și cu bani, adică, nu doar cu susțineri din vorbe și cei care am investit bani acolo, bani ai contribuabilului român, pentru un lucru care cred că merită și care ține de obligația noastră”, a afirmat premierul.
Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului Republicii Moldova a informat miercuri că prim-ministrul României, Victor Ponta, va efectua joi o vizită la Chișinău și va avea o întrevedere cu omologul Chiril Gaburici.
Victor Ponta şi Chiril Gaburici vor sosi la Reşedinţa de Stat de la Chişinău la ora 10.50, potrivit comunicatului de presă. Întrevederea va începe cu o discuţie tête-à-tête, urmată de şedinţa delegaţiilor Guvernelor României şi Republicii Moldova.
La ora 12.20, cei doi premieri vor susţine o conferinţă de presă comună.
Ponta: Un guvern minoritar la Chişinău, susţinut de comunişti, nu mă bucură
Ultima vizită efectuată de Victor Ponta la Chişinău a fost la 10 octombrie 2014.