PROTEST la RATB: Bucureştenii, avertizaţi că transportul în comun ar putea fi suspendat

Bucureştenii care vor circula, luni, cu mijloacele de transport în comun vor fi atenţionaţi că este posibil ca şoferii şi vatmanii să nu mai iasă pe trasee, din motive de siguranţă pentru călători, întrucât conducerea RATB nu a luat măsuri privind lipsa pieselor de schimb şi uzura vehiculelor.
Iulian Tudor
22 mai 2015, 14:42
PROTEST la RATB: Bucureştenii, avertizaţi că transportul în comun ar putea fi suspendat

Sindicatele din Regia Autonomă de Transport Bucureşti arată vineri, într-un comunicat de presă, că în mijloacele de transport care vor ieşi luni pe traseu, călătorii vor putea citi un mesaj prin care vor fi atenţionaţi despre o posibilă suspendare a transportului.

Sindicaliştii susţin că din cauza lipsei pieselor de schimb, a uzurii parcului vehiculelor RATB şi a infrastructurii, în scurt timp s-ar putea să circule mai puţine mijloace de transport în comun, mult sub limita necesarului zilnic.

„Dorim să informăm cetăţenii Capitalei că sindicatele din RATB nu au reuşit până acum, în ciuda demersurilor repetate, să responsabilizeze managementul Regiei în privinţa aspectelor de care depind siguranţa, timpul de aşteptare şi confortul călătorilor”, a precizat sursa citată.

Sindicaliştii spun că, pentru a atrage atenţia asupra acestei situaţi, mijloacele de transport în comun vor circula cu farurile aprinse.

„În aceste condiţii, din respect faţă de cetăţenii Capitalei şi pentru a proteja conducătorii de vehicule de manifestările de revoltă ale cetăţenilor lăsaţi să aştepte zeci şi zeci de minute în staţii, sindicatele din RATB au hotărât ca toţi conducătorii de vehicule să meargă cu farurile aprinse, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care se află RATB„, potrivit sursei citate.

Sindicaliştii mai spun că au trimis nenumărate sesizări celor responsabili din punct de vedere legal, fără a primi vreo soluţie, iar şoferii şi vatmanii RATB sunt decişi să nu mai iasă pe trasee, până ce problemele grave nu sunt rezolvate, pentru a li se asigura astfel o minimă protecţie.

„În cazul în care problemele urgente ale RATB nu vor fi rezolvate de îndată, dorim să ne cerem scuze publicului călător din Bucureşti pentru situaţia în care activitatea de transport public va trebui să înceteze. Totodată, vrem să-i asigurăm pe bucureşteni că acţiunile noastre au în vedere hotărârea sindicatelor din RATB de a nu permite întoarcerea la condiţiile de transport dinainte de 1989”, se mai arată în comunicat.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti reclama, în 19 februarie, că la RATB sunt probleme grave, unele care fac imposibilă asigurarea siguranţei călătorilor, şi avertiza că şoferii ar putea refuza să mai iasă pe traseu, nu în semn de protest, ci din motive de siguranţă.

Sindicaliştii susţineau că la nivelul managementului RATB sunt oameni politici, nu specialişti, iar acest lucru a dus la o „situaţie deosebit de gravă”. Aceştia spuneau că, în fiecare zi, între 80 şi 100 de autovehicule din parcul auto al RATB nu pot fi scoase pe traseu şi aminteau că în ultimii ani nu s-a achiziţionat niciun troleibuz şi situaţia nu este mai bună nici în cazul autobuzelor.

REACŢIA CONDUCERII RATB

„Ca urmare a acţiunii de protest iniţiată de sindicatele din RATB în data de 25 mai 2015, facem următoarele precizări:

Preocupată de crearea condiţiilor propice de colaborare şi respect reciproc în relaţia cu reprezentanţii sindicali, conducerea RATB consideră că o parte dintre problemele ridicate de membrii de sindicat, prin protestul lor, sunt reale.

Într-un context economic dificil şi în condiţiile unor resurse financiare limitate, RATB a fost nevoită să renunţe la unele proiecte de dezvoltare, fapt ce a afectat într-o oarecare măsură şi condiţiile de muncă pentru anumite categorii de personal.

Cu toate aceste dificultăţi, menţinerea activităţii de transport în parametrii de siguranţă impuşi de legislaţia în vigoare a fost şi este una dintre priorităţile tuturor factorilor de decizie din Regie.

Fără a nega existenţa problemelor semnalate de sindicat, cauzate de vechimea parcului, de unele defecţiuni apărute la vehicule, dorim să asigurăm publicul călător că nu sunt scoase pe traseu mijloacele de transport cu probleme ce ar putea reprezenta riscuri pentru siguranţa călătorilor şi a traficului. Vehiculele puse în circulaţie îndeplinesc normele de siguranţă în trafic şi au reviziile tehnice la zi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți să scapi de apa la PET, nu o să mai mergi niciodată la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image. E ireal ce au început să facă mai mulți români. „Este chiar mai bună decât cea din magazin”
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stare de alertă în România. Vine viitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație