Topul chiriilor nesimţite în Bucureşti şi în ţară

Pe o piaţă aflată în continuare în plină criză, 15,5% din totalul apartamentelor scoase la închiriere pe un site de profil vizează segmentele de vârf. Astfel, în cazul a 1.107 din cele 7.137 de apartamente de închiriat, chiria lunară depăşeşte 1.000 de euro.
Romania TV
27 mart. 2012, 20:55
Topul chiriilor nesimţite în Bucureşti şi în ţară

Cel mai scump apartament scos la închiriere în acest moment este un penthouse cu o suprafaţă utilă de 450 de metri pătraţi din Herăstrău. „Cu 6.800 de euro, echivalentul a peste 14 salarii medii brute în România, poate fi închiriat un apartament exclusivist cu patru camere, cu vedere spre Parcul Herăstrău, situat în imediata apropiere a restaurantelor şi cafenelelor din zonă. Imobilul în care se află, are doar două apartamente pe nivel, fiecare cu vedere spre parc. Fiecare dormitor este prevăzut cu baie proprie şi dressing. Pentru o mai bună izolare a spaţiului, livingul este prevăzut cu bucătărie închisă”, potrivit imobiliare.ro.

4 camere în Dorobanţi, 4.600 de euro pe lună

Pe locul al doilea în topul celor mai scumpe apartamente scoase la închiriat se află un apartament din Dorobanţi. Acesta este situat la primul etaj într-un imobil cu trei etaje, cu câte un apartament pe nivel şi are o suprafaţă de 309 metri pătraţi la care se adaugă 44 de metri pătraţi de terase. Apartamentul complet mobilat şi utilat are trei dormitoare, un living, patru grupuri sanitare, trei dressinguri, patru terase şi bucătărie.

4.500 euro, chiria la penthouse în Pipera

Cine dispune de 4.500 de euro pe lună pentru chirie are suficiente oferte la dispoziţie pentru a-şi alege o locuinţă pe plac. De exemplu, în Pipera, cu aceşti bani poate fi închiriat un penthouse cu o suprafaţă utilă de 380 de metri pătraţi. Apartamentul ocupă etajele patru şi cinci într-un imobil din 2009 şi are trei camere şi două grupuri sanitare. Livingul are acces la o terasă. Apartamentul este complet mobilat şi utilat, inclusiv cu jacuzzi sau sistem de alarmă.

Chirii mari în ţară

Cel mai scump apartament de închiriat în Cluj-Napoca, este compus din living cu bucătărie, două băi, două dormitoare din care unul are baie proprie, hol şi debara. Este utilat şi mobilat modern şi dispune, de asemenea, de 3 terase, loc de parcare şi garaj cu telecomandă. Chiria lunară solicitată în acest caz este de 1.500 euro.

Cea mai scumpă chirie din Timişoara, 1.250 de euro pe lună, este în cazul unui apartament cu o suprafaţă utilă de 170 de metri pătraţi. Apartamentul are trei camere, o baie, o bucătărie şi un balcon spaţios.

„Pe locul trei în topul celor mai mari chirii din ţară se regăseşte Constanţa, unde cel mai scump apartament de închiriat are doar două camere, dar o suprafaţă utilă de 100 de metri pătraţi şi este situat într-un bloc nou, construit în 2010. Cu vedere la mare, complet mobilat şi utilat, acest apartament poate fi închiriat cu 1.700 de euro pe lună”, informează imobiliare.ro.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri