Transnistria îi cere preşedintelui rus „protecţie în caz de ameninţare”

Mai multe organizații civice din Transnistria, reunite luni la Tiraspol, au decis să se adreseze președintelui rus Vladimir Putin pentru a cere 'protecție în caz de amenințare', scrie gazeta.ru.
Alina Costache
26 mai 2015, 09:13
Transnistria îi cere preşedintelui rus

”În numele societății civile, ne adresăm președintelui Rusiei, Vladimir Putin, ca, în cazul unor eventuale amenințări la adresa Transnistriei, el, ca garant al păcii pe teritoriul transnistrean și ca parte în procesul de negocieri, să ia toate măsurile posibile: și politice, și diplomatice, și economice, și, desigur, în caz de pericol, și altele’, a declarat în cadrul reuniunii președintele Organizației de Femei, Tatiana Dolișniaia, potrivit Agerpres.

Acest apel, semnat de reprezentanții a 66 de organizații civice, survine în contextul în care parlamentul ucrainean (Rada Supremă) a denunțat acordurile cu Rusia privind tranzitarea teritoriului ucrainean de către trupele ruse staționate în regiunea transnistreană, dar și în condițiile intensificării activităților NATO în Republica Moldova și concentrării de tehnică militară din Ucraina la granița cu Transnistria, mai scrie gazeta.ru.

Ziarul Kommersant nota luni că, în urma deciziei legislativului de la Kiev, militarii ruși au o singură posibilitate de a ajunge în mod legal în Transnistria — prin Chișinău. Autoritățile moldovene au anunțat însă, în ultimele zile, reținerea pe aeroportul din Chișinău a doi militari ruși care intenționau să ajungă în stânga Nistrului.

Rusia are desfășurate pe teritoriul Transnistriei, potrivit Kommersant, un contingent de forțe ruse de menținere a păcii (un batalion de aproximativ 412 de persoane) și unitatea militară N13962 (sau GOTR) compusă din două batalioane de circa 1.000 de persoane.

Militarii din cadrul GOTR asigură în principal securitatea depozitelor de muniții din Colbasna, care au rămas aici după prăbușirea URSS și care nu au fost retrase de Moscova nici până acum.

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...