Într-o postare pe Facebook, intitulată „Evoluţia cancerigenă a lui Tăriceanu”, Traian Băsescu îl critică extrem de dur pe şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
„Anul 2006 – printr-un bileţel secret, în calitate de prim ministru, cerea Preşedintelui României să facă trafic de influenţă în justiţie pentru a proteja un inculpat.
Anul 2015 – printr-o scrisoare oficială, în calitate de Preşedinte al Senatului, cere Preşedintelui României decapitarea justiţiei pentru a proteja un inculpat.
Tăricene, este timpul să te retragi din politică pentru că mintea ta generează rebuturi tot mai mari, iar avansarea în vîrstă nu ţi-a adus înţelepciune, ci semne vădite de decrepitudine agresivă”, scrie Traian Băsescu, pe Facebook.
Senatorul Călin Popescu Tăriceanu, alături de mai mulţi colegi din PLR, i-a transmis, marţi, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cere „să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn, pe Livia Stanciu şi Laura -Codruţa Kovesi”.
„Justiţia nu e întărirea instituţiilor represive, care pot să ducă la astfel de abuzuri cum e cel al cetăţenei Rarinca (…) E un semnal de alarmă pe care ni l-am permis să-l tragem către preşedinte, dar nu numai. Cred că e vorba de întreaga societate, de societatea civilă care trebuie să reacţioneze şi aş spune că e nevoie de o reacţie sănătoasă a societăţii în faţa unor astfel de abuzuri, de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, a spus preşedintele Senatului.
Citeşte şi TRAIAN BĂSESCU, taxat de CSM pentru declaraţiile cu „măciuca care se aplică în gură”
Tăriceanu a mai spus că arestarea „în loc să se producă pe baza unor dovezi concludente s-a produs pe baza unor suspiciuni, aşa cum scrie în Codul Penal”. „Despre ce discutăm? Deci pe baza unor suspiciuni, un cetăţean este arestat, stă şase luni în arest şi acum începem să ne gândim dacă e cineva vinovat sau nu este. Preşedintele ÎCCJ face un denunţ calomnios la adresa persoanei respective, Parchetul se pune imediat în mişcare fără să cerceteze aceste lucruri în mod serios, amănunţit şi stăm şi ne facem că nu s-a întâmplat nimic. Eu, cel puţin, nu cred că e normală această atitudine”, a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.
Tăriceanu cere demiterea procurorului-şef al DNA şi a preşedintei ÎCCJ în urma „evenimentului care a avut loc pe 21 mai, când Curtea de Apel Bucureşti a stabilit definitive nevinovăţia cetăţeanului Mariana Rarinca, care a petrecut mai mult de şase luni în arest preventiv, pentru o faptă pe care nu a comis-o şi pentru care nu au existat niciodată probe”.
„Doamna Rarinca, un cetăţean fără influenţă sau legături politice, a fost arestată pe nedrept, şi cu sfidarea oricăror garanţii constituţionale, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, condusă de Codruţa Kovesi, în urma unui denunţ calomnios făcut de preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu. Într-o asemenea situaţie, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale unui cetăţean obişnuit au fost încălcate de către doi înalţi magistraţi, în mod deliberat şi cu rea credinţă, vă cerem, Domnule Preşedinte, să folosiţi atât instrumentele constituţionale şi legale de care dispuneţi, cât şi autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui României pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu şi Laura – Codruta Kovesi”, se arată în scrisoarea semnată de senatorii PLR Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghise şi Nicolae Nasta.
Senatorii îi mai cer preşedintelui Iohannis să utilizeze poziţia pe care o are în CSM pentru a solicita o anchetă disciplinară pe numele celor doi magistraţi, pentru a determina dacă aceştia îndeplinesc condiţiile profesionale şi morale pentru a active în magistratură.
„Există în acest moment atât suspiciunea rezonabilă, cât şi indicii temeinice că Preşedintele ICCJ şi Procurorul Şef al DNA au utilizat abuziv întregul dispozitiv al puterii represive a statului împotriva unui cetăţean obişnuit doar pentru atingerea unui interes privat de natură patrimonială”, au mai scris senatorii în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis.
În plus, Tăriceanu îi solicită lui Klaus Iohannis să se alăture Parlamentului, „fără rezerve”, în demersul de a modifica Codul Penal şi de Procedură Penală, în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi a înlocuirii „suspiciunii rezonabile cu indicii temeinice”, ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
„Este evident că arestul preventiv nu este temere a oamenilor politici, ci un flagel real ce distruge viaţa şi încalcă demnitatea a mii de cetăţeni obişnuiţi, care au dreptul să se bucure de protecţia legii. Nu trebuie să mai îngăduim ca cineva să mai cadă victimă vreodată bunului plac şi a intereselor oculte ale unora dintre cei însărcinaţi cu aplicarea legii”, mai precizează senatorii PLR în scrisoarea deschisă.