Ilie Balaci se alătură echipei lui Adrian Mititelu. „Asta este adevărata Universitatea Craiova”

Ilie Balaci a acceptat funcţia de preşedinte onorific al Universităţii Craiova, echipa reînfiinţată de Adrian Mititelu şi care se va înscrie din toamnă, cel mai probabil, în Liga a IV-a.
Filip Stan
27 mai 2015, 08:31
Ilie Balaci se alătură echipei lui Adrian Mititelu.

„Am decis să mă alătur adevăratei Universitatea Craiova deorece am considerat că oraşul Craiova merită să aibă două echipe, după ce acum doi ani a apărut şi CS U Craiova. Momentan voi deţine o funcţie onorifică, iar apoi vor discuta cu băieţii de acolo să vedem ce este de făcut pe viitor”, a declarat Ilie Balaci în Fanatik.

„Sunt sigur că la început o să ne fie greu, deoarece nu e uşor ca unii să aibă avantajul susţinerii Primăriei din Bănie, iar alţii nu. Însă m-aş bucura dacă sprijinul meu o să conteze pentru ei mai mult ca sprijinul primăriei pentru CS U. Momentan nu pot să vă spun că voi fi şi antrenorul echipei pentru că mai e mult până lucrurile se vor pune la punct. Să facem noi rost de bani, iar apoi o să vedeţi că o să avem şi o echipă puternică. Important e ca suporterii să aibă răbdare şi să vină dupa Ştiinţa la fiecare meci, asta e palma morală pe care poţi să le-o dai adversarilor noştri”, a mai spus legenda din Bănie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă mieunatul pisicii. Cum să recunoști ce vrea, în funcție de felul în care miaună
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Playtech.ro
Ieşirea din indiviziune. Când se face pe cale amiabilă şi când se ajunge în instanţă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
ICCJ anulează decizia Curţii de apel Ploieşti privind anularea alegerilor
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ucraina cedează în fața Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul