La ce risc te expui când porţi haine sintetice

Mâncărimi, dermatite sau alergii. Hainele confecţionate din materiale sintetice pot provoca aceste afecţiuni, astfel că medicii dermatologi ne recomandă să le evităm pe cât posibil în favoarea hainelor realizate din fibre naturale.
Romania TV
27 mai 2015, 09:09
La ce risc te expui când porţi haine sintetice

Chimicalele folosite la fabricarea tuturor fibrelor sintetice au fost asociate în decursul anilor cu probleme de sănătate serioase, cum ar fi distrugerea lentă a sistemului imunitar, probleme legate de comportament şi dezechilibre hormonale sau chiar cancerul.

Citeşte şi ESTE PERICULOS să porţi haine second hand. AFLĂ MOTIVELE – VIDEO

Evită pe cât posibil îmbrăcămintea care are în conţinut: acril, poliester, nailon, raion (vâscoză), acetat și triacetat. Iată, așadar, câteva motive pentru care ar trebui să eviți purtarea materialelor sintetice.

Favorizează apariția ciupercilor pielii

Materialele sintetice favorizează transpiraţia, aceasta putând duce la creşterea riscului de a dezvolta afecţiuni micotice (ciuperci ale pielii), candidoze genitale, infecţii bacteriene, eczeme.

Posibilitatea de apariţie a acestor afecţiuni creşte cu cât pielea stă mai mult în contact cu materialele sintetice, de exemplu în cazul lenjeriei de corp sau cea de pat. De aceea, specialiştii vă recomandă să evitaţi lenjeria intimă confecţionată din aceste materiale.

Citește articolul integral pe clicksanatate.ro.

DailyBusiness
Peste 32 miliarde de lei au fost ajutoarele de stat în 2023. Un salt URIAȘ, care depășește 2% din PIB
Spynews
Daiana de la Mireasa, sezonul 7, imagine emoționantă cu burtica de graviduță. Când urmează să nască soția lui Dani / FOTO 
Bzi.ro
Mario Fresh a rupt tăcerea după despărțirea de Alexia Eram! Cum a comentat artistul separarea
Fanatik.ro
Cum scapi de musculițele mici și negre din bucătărie. Soluția banală care are un efect instant
Capital.ro
Anunț despre trecerea la ora de iarnă 2024. Data când trebuie să dăm ceasurile cu o oră înapoi
Playtech.ro
Rafa Nadal SE RETRAGE din tenis. Campionul tocmai a făcut anunțul
DailyBusiness
Concluzii despre aderarea DEPLINĂ la Schengen, după reuniunea JAI! România și Bulgaria, în pragul decizional!
Adevarul
Ceremonie în stil sovietic la Kremlin. Gesturi ”tandre” între Putin și Lukașenko, ironizate pe internet
wowbiz.ro
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Spynews
Steliano Filip a devenit tată pentru a doua oară! Soția fotbalistului a adus pe lume o fetiță / FOTO
Spynews
Ce face Irisha, după ce relația ei de iubire cu un bărbat însurat a fost făcută publică. Artista își ține viața personală privată, dar câteva detalii au ieșit la iveală | FOTO
Evz.ro
Viața la bloc. Confortul vine cu costuri serioase, dar e obligatoriu!
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
Un nou cutremur în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Cancan.ro
Nicoleta Ștefan, o asistentă din Slatina, a murit într-un accident rutier cumplit alături de soțul ei 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul pune limită! Lege nouă pentru case şi apartamente. Cum vor plăti bani românii
StirileBZI
Se dă un nou ajutor de la stat pentru mii de persoane! Ministerul Muncii a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
substantial.ro
Jurnalista ucraineană Viktoria Roshchyna a murit în captivitate în Rusia
MediaFlux
REGULI noi pentru PENSIONARI. ACTELE trebuie DUSE la Casa de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nani mic în mașina IPJ Vrancea: săracii, trebuie să fi fost epuizați…