Camern Negoiţă şi Marian Sârbu, votaţi şefi ai CNVM şi CSSPP

Carmen Negoiţă a primit, marţi, votul Parlamentului pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, iar preşedintele UNPR, Marian Sârbu, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, informează Mediafax.
Romania TV
27 mart. 2012, 17:31
Camern Negoiţă şi Marian Sârbu, votaţi şefi ai CNVM şi CSSPP

Carmen Negoiţă a fost votată drept preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, iar Gheorghe Marcu  – vicepreşedinte al acestei instituţii.

Senatorii şi deputaţii şi-au dat, de asemenea, votul pentru un număr de trei comisari la Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare: Ştefania Gabriela Ferencz, Dorina Mihăilescu şi Gheorghe Albu.

În urma votului pe buletine, toţi candidaţii au întrunit 232 de voturi „pentru” şi nici un vot „împotrivă”, cu excepţia Dorinei Mihăilescu, care a primit 231 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”.

De asemenea, preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a primit votul Parlamentului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, iar Ion Giurescu a fost votat ca vicepreşedinte al instituţiei.

Marian Sârbu a întrunit 229 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, iar Giurescu, 228 de voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.

Votul a fost exercitat în plen comun, pe buletine.

Parlamentarii au votat şi numirea lui Biro Albin ca membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru un mandat de cinci ani. Acesta a întrunit un număr de 228 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă” din partea parlamentarilor reuniţi în plen comun. Parlamentarii şi-au exercitat votul pe buletine.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Te obligă să plătești. S-a dat ordinul în România
Playtech.ro
Cât costă să mergi cu elicopterul la festivalul Electric Castle 2024. E ultima fiță
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. Cum se apără vedeta. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Raed Arafat a dat ORDINUL în România. Este obligatoriu de joi, 18 Iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Top 5 atracții turistice în Oslo: ce nu trebuie să ratezi
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'