„Am discutat aspecte care ţin de parteneriatul strategic dintre cele două ţări şi, din acest punct de vedere, am avut un schimb de opinii în ceea ce priveşte lărgirea UE, cu accent special pe ţările din Balcani, situaţia din Serbia şi modul în care în acest moment acest stat candidat la UE îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin în procesul de aderare la Uniunea Europeană”, a spus ministrul de Externe
El a precizat că, pe de o parte, „Italia este cunoscută în UE ca susţinător al procesului de extindere, dar şi ca un sprijinitor activ al prevederilor şi tratatelor internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale minorităţilor naţionale”.
El a spus că din acest punct de vedere a avut o discuţie „sinceră şi deschisă cu privire la poziţia României în acest plan şi cu privire la aşteptările românilor din afara graniţelor”.
„Italia se dovedeşte un partener pe ambele planuri, proces de extindere şi susţinere a românilor din afara graniţelor”, a spus ministrul.
Întrebat dacă poate afirma că Italia a manifestat înţelegere pentru poziţia Bucureştiului în privinţa Serbiei el a spus: „Da, absolut, sigur că da”.
Ministrul de Externe a mai declarat că i-a mulţumit omologului italian pentru decizia de liberalizare a pieţei muncii pentru români.
„Am salutat cu foarte mare satisfacţie modul în care domnul ministru s-a exprimat în ceea ce priveşte comunitatea românească din Italia şi aş vrea să subliniez şi să accentuez atitudinea sa încurajatoare, pozitivă, europeană şi care reflectă o abordare profund corectă a modului în care comunitatea românească din Italia contribuie la sistemul de valori italian”, a spus ministrul.
El a precizat că s-a referit în discuţile pe care le-a avut cu omologul de la Roma şi la rolul comunităţi italiene din România, mai ales în ceea ce priveşte mediul de afaceri.
„Practic, nivelul schimburilor comerciale se ridică la aproape 12 miliarde de euro şi, în ceea ce priveşte numărul societăţilor comerciale care au capital italian, acestea au prioritate pe piaţa românească, Italia fiind unul dintre principali investitori”, a spus ministrul.
El a mai adăugat că a discutat şi aspecte care ţin de evoluţiile din Siria şi Iran precum şi legate de apropiatul summit-ul de la Chicago.