Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie privind PROTECŢIA JURNALIŞTILOR

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate, miercuri, o rezoluție care face apel la toate statele să introducă măsuri care să asigure tragerea la răspundere a celor vinovați de infracțiuni împotriva jurnaliștilor în timpul conflictelor armate, relatează DPA și AFP, citate de Agerpres. 
Filip Stan
27 mai 2015, 19:24
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie privind PROTECŢIA JURNALIŞTILOR

Documentul adoptat ‘solicită statelor membre să se asigure că crimele împotriva jurnaliștilor, profesioniștilor media și a colaboratorilor lor (din teatrele de război) nu rămân nepedepsite’.

Rezoluția redactată de lituanieni, care a fost susținută de alte 47 de state, face apel la toate părțile implicate în conflicte armate să pună capăt încălcărilor legii și abuzurilor îndreptate împotriva jurnaliștilor. Textul cere eliberarea ‘imediată și necondiționată’ a jurnaliștilor care au fost răpiți sau luați ostatici în timpul conflictelor.

Pentru prima dată, rezoluția recunoaște rolul pe care jurnaliștii îl pot juca în protejarea civililor și prevenirea conflictelor, furnizând avertizări timpurii asupra crizelor viitoare care pot duce la ‘genocid, crime de război, epurări etnice și crime împotriva umanității’.

Citeşte şi Jurnalişti care şi-au pierdut viaţa, în 2014, în zone de conflict

‘Activitatea unei media libere, independente și imparțiale constituie una dintre fundațiile esențiale ale unei societăți democratice și poate contribui astfel la protecția civililor’, se menționează în rezoluție.

Textul exprimă ‘preocupare profundă față de amenințarea tot mai mare la adresa siguranței jurnaliștilor, profesioniștilor din media și altor angajați din domeniu reprezentată de grupurile teroriste’, informează Agerpres.

De asemenea, rezoluția cere ca misiunile ONU de menținere a păcii să furnizeze rapoarte regulate privind siguranța jurnaliștilor.

Citeşte şi Presa a învins la CEDO. Interzis la ascultarea telefoanelor jurnaliştilor

‘Este o zi istorică pentru protejarea jurnaliștilor și, dincolo de asta, sperăm, pentru libertatea de informație’, a declarat Christophe Deloire, secretar general al asociației Reporteri fără Frontiere (RSF), în fața Consiliului.

Christophe Deloire, care a subliniat că peste 700 de jurnaliști au fost uciși în ultimii zece ani, a solicitat numirea unui trimis special al ONU responsabil cu protecția jurnaliștilor și care să aibă drept sarcină să se asigure că toți cei care se fac vinovați de infracțiuni împotriva jurnaliștilor sunt judecați și pedepsiți.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Turnul de poveste din București care a fost demolat. A fost cea mai înaltă clădire din țară și o emblemă a orașului
Capital.ro
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă inimă
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Alertă meteo la nivel național. Vin fenomene extreme
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Klaus Iohannis dă cu mătura! Imaginile zile de la casa din Sibiu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte