Cosmin Olăroiu a eliminat în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei fost sa formaţiei, Al Ain. După 0-0 în tur, returul din deplasare a fost dramatic. Trupa lui Oli s-a văzut condusă încă din minutul 5, ca urmare a golului reuşit de Asamoah Gyan, 1-0 pentru gazde fiind, de altfel, scorul pauzei.
În repriza secundă s-au marcat nu mai puţin de cinci goluri. Într-un interval de numai cinci minute trupa lui Olăroiu a marcat de trei ori. Khamis, în minutul 51, şi Khalil, în minutele 53 şi 56 au făcut ca scorul să devină 3-1 pentru Al Ahli.
Scorul final a fost 3-3, iar trupa lui Olăroiu s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, ca urmare a golurilor înscrise în deplasare.
În sferturile Ligii Campionilor Asiei s-au mai calificat Naft Teheran (Iran), Jeonbuk Motors (Coreea de Sud), Kashiwa Reysol (Japonia), Al Hilal (Arabia Saudită), Lekhwiya (Qatar), Gamba Osaka (Japonia) şi Guangzhou Evergrande (China).