Scenele şocante au fost filmate de un cameraman amator, imediat după tragedie. Răniţii plini de sânge stau întinşi pe jos, în vreme ce alţi oameni, în stare de şoc, încearcă să îi ajute.
Victimele aşeptau autobuzul în staţie, în zona Battistini, când o maşină i-a lovit în plin. O filipineză de 44 de ani a murit pe loc. Alte 8 persoane au fost rănite, iar 4 sunt în stare gravă. Printre răniţi sunt italieni, filipinezi, francezi şi un moldovean.
Poliţia a vrut să oprească maşina suspectă, în care se aflau cei trei romi, dar şoferul nu a oprit. A urmat o cursă nebună prin Roma. Poliţiştii au prins o tânără care a fost în maşină, potrivit România TV.
Locuitorii din zonă sunt în stare de şoc şi înfuraţi.
Şi pe reţelele de socializare, italienii au declanşat o campanie extrem de dură împotriva tuturor romilor din Italia.