Cartea pune laolaltă trei piese de teatru tragicomice – „A(s)carieni”, „Eșuații…oare?” și „Banca” – și nuvela „Școală cu ză-duh”, care au fost scrise în perioada 2008-2012.
„Aparent comicul de situație și de limbaj, alături de confuzia replicilor acoperă drama continuă și ascendentă pe care o trăim fiecare din noi, aceia care încă ne ma considerăm supraviețuitori. Am vrut ca, prin acest volum, cititorii să se recunoască pe sine într-o măsură cât mai mare, în felul acesta, iluzia colectivității frământate să aducă un pic de alinare sufletului individual din ce în ce mai singur și mai voit izolat pentru aparenta protecție. Ființa umană nu mai înțelege nimic, supusă fiind exclusiv efectelor ale căror cauze nu le poate bănui, se exprimă confuz, înțelege anapoda replicile celorlalți și atinge în mod real și totodată virtual, alienarea mintală”, a declarat pentru RTV.net, Cristiana Carmen Petrescu.
Piesele de teatru scrise de autoare, printre care cele publicate în acest volum, dar și „Banca”, „Eşuaţii”, „Nu există viitor în trecut” şi „Celălalt sau cealaltă” au fost jucate de trupa de teatru „Arca lui Noe”, în regia lui Alexandru Nagy, pe scena unor cluburi din Capitală, la Teatrul de Comedie şi la Teatrul Metropolis.
Cristiana-Carmen Petrescu, profesoară de limba latină la Liceul Jean Monnet, a mai publicat, în noiembrie 2008, romanul fantastic „Flux – reflux”, în iunie 2009, romanul psihologic „Tipar în haosul diversităţii” și, în decembrie 2010, romanul de dragoste „’57 – +riştii”.