Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, joi, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de investiţii Restaurarea şi punerea în valoare a Palatului Voievodal „Curtea Veche”, informează Mediafax.
Potrivit proiectului, investiţia se ridică la 46.347.375 de lei (10.383.639 de euro).
Sunt propuse măsuri de intervenţie pentru eliminarea proiectului iminent de prăbuşire, demolarea planşeelor de beton care au dus la cedarea pereţilor de zidărie de dedesubt, realizarea unei reţele de centuri de beton armat pe pereţii de zidărie, consolidarea stâlpilor şi bolţilor de cărămidă, consolidarea pereţilor, realizarea de noi pavilioane pe structură metalică, injectarea fisurilor şi crăpăturilor cu mortar de var, măsuri pentru eliminarea umidităţii şi conservarea şi restaurarea vestigiilor arheologice (măsuri de extremă urgenţă), se arată în proiect.
La acestea se adaugă lucrări de refuncţionalizare: asigurarea unui circuit muzeistic adecvat (hol de acces, lift), a spaţiilor auxiliare necesare funcţionării unui muzeu (spaţii expoziţionale, multifuncţionale, administrative, tehnice, de depozitare), închiderea şi climatizarea spaţiilor pentru a asigura conservarea vestigiilor, amenajarea terasei de peste pivniţele boltite, acoperirea cu o structură metalică uşoară a terasei şi interconectarea tuturor spaţiilor.
Totodată, vor fi refăcute reţelele electrice, instalaţiile sanitare, reţeaua de canalizare şi instalaţia de încălzire/ climatizare.
Curtea Veche este amplasată în zona protejată Lipscani, fiind prevăzută cu grad maxim de protecţie.