Procurorii DNA efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012„, potrivit unui comunicat emis de DNA.
În acest caz, procurorii fac 12 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, din care una este la Consiliul Local Giurgiu, restul fiind sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, a precizat DNA.
Ancheta vizează modul în care a fost achiziţionată Piaţa centală din Giurgiu, în perioada în care la conducerea Primăriei a fost Lucian Iliescu, potrivit Mediafax.
Lucian Iliescu a fost primar al municipiului Giurgiu din 1996 până în 2012, când a obţinut un mandat de senator. În perioada august – decembrie 2012, Lucian Iliescu a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Lucian Iliescu este vicepreşedinte al PNL, preşedinte al filialei teritoriale PNL Giurgiu şi prim-vicepreşedintele Ligii aleşilor locali PNL.
CITEŞTE ŞI: Percheziţii în Tulcea, la primărie şi la locuinţa primarului, într-un dosar de corupţie