Părintele Nifon Boboia, unul dintre cei care au purtat pe umeri sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Arsenie Boca, a povestit despre înmormântarea sfântului Ardealului, dar şi despre minunile pe care le-a făcut acesta în viaţă.
Părintele Nifon Boboia este unul dintre cei mai apropiaţi ucenici ai părintelui Arsenie Boca. A fost de altfel primul dintre preoţi care a avut curajul să spună răspicat la înmormântarea părintelui Arsenie, pe 4 decembrie 1989, când ţara era controlată încă de ateii comunişti, că părintele este un mare sfânt. Voinţa Domnului a rânduit, mai apoi, ca părintele Nifon Boboia să slujească 10 ani la Prislop, în mănăstirea de suflet a părintelui Arsenie. Nifon Boboia a văzut şi a auzit sute de întâmplări neverosimile pentru urechile scepticilor însă pline de adevăr pentru credincioşi.
„După ce am venit aici, la un an de zile au venit doi bătrâni din Făgăraş . Soţul de 80 de ani şi soţia de 79. Şi mi-a povestit cum ea a fost bolnavă de cancer, îs 58 de ani de atunci , atunci avea 50 de ani. Ducându-se la spital, medicii când au cercetat-o şi şi-au dat seama că e în ultima fază de metastază. Ea mi-a povestit în biserică acum opt ani . Şi îi spun direct la amândoi, n-are rost să te mai tăiem că deja esti în ultima fază de metastază şi te mai chinuim degeaba că tot nu mai ai nicio scăpare. Ea a povestit cu guriţa ei. Şi atunci ce au făcut? Au auzit de părintele Arsenie Boca şi atunci se mai făceau minuni dar nu prea se spuneau că erau în timpul comunismului. Şi s-au luat de mânuţă şi s-au dus la mănăstirea Sâmbăta. Când au ajuns la mănăstire, foarte interesant, când o deschis poarta , părintele era în curte se uita spre poartă, îi aştepta, dacă vreţi. Ştia că vin. Şi înainte de a-i spune sărut mâna, părinte, sau bună ziua … Mă, ce necazuri vă aduc pe la noi? Şi soţul atunci îi spune , părinte, necazuri mari. Soţia e bolnavă de cancer şi medicii i-au spus că nu mai are nicio şansă. Şi am venit la dvs dacă puteţi să ne ajutaţi. Să nu moară soţia aşa devreme. Şi atunci, ea mi-a povestit aici, moşul era mai rablagit. Zice, ridică mâna deasupra mea şi-mi spune pe nume: Măi Victorio, să le arătăm la medici că există un medic care tămăduieşte şi din ultima fază de metastază. Şi ţineţi-vă bine. A însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci şi i-a spus, du-te acasă că tu eşti sănătoasă. Şi când a ajuns acasă îi dispăruse tumoarea. Şi venise dupa 50 de ani să se închine la crucea sfântului Arsenie. Să-i mulţumească„, a povestit părintele Nifon.
Părintele Arsenie nici măcar nu mai putea să slujească după 1959. Sistemul îl pedepsise pentru un păcat grav în viziunea conducătorilor de atunci ai României. Acela de a fi lider spiritual. Astfel, Arsenie Boca devine simplu pictor de biserici. Dar harul său nu ţinea seama de vremelnicele hotărâri ale capilor de atunci ai Patriarhiei. Pictorul de biserici de la Drăgănescu devine, astfel, lumina care va atrage mii de credincioşi chiar cu riscul de a intra în vizorul Securităţii.Foarte mulţi veneau la Drăgănescu cu speranţa unei vindecări miraculoase.
„O fost un părinte de la Timişoara pe aici astăzi , la catedrală în Timişoara slujeşte, părintele Vasile. Era din Făgăraş. Mi-o povestit cum acum 49 de ani s-a dus cu mamă-sa la Bucureşti că era bolnavă de cancer la sân. Şi s-a dus la, cei mai iscusiţi profesori oncologi. O cercetat-o , o făcut verificările necesare, o consulta-o, da, are cancer la sân şi trebuie să facă operaţie. Dar ei plecaseră cu gândul să ajungă la părintele Arsenie că atunci era la Drăgănescu, dincolo de Bucureşti la 25 de km, la biserica aceea unde picta. Şi ei plecaseră cu gândul să ajungă şi la părintele. După ce au ieşit de la spitalul respectiv cineva le dă o sugestie: să vă duceţi pe cutare stradă că există un medic care are un aparat ce nu este declarat dar are această sensibilitate să dovedească dacă este cancer sau e altă boală. S-au dus, dar aparatul n-a mai descoperit nimic. Mi-a povestit părintele în faţa crucii. Părintele Vasile. După aceea a plecat la părintele la Drăgănescu. Când a ajuns în faţa bisericii, părintele era deasupra uşii, picta. Pe schelă, nu l-a văzut pe părintele Arsenie. Şi a deschis uşa cam de jumătate de metru şi atunci zice părintele , mă, părinte Vasile, du-te acasă cu mama, mă, că mama nu are nimica. Deja intervenise. O tămăduise cu darul Dumnezeu, că n-avea voie să stea de vorbă cu oamenii în particular. Şi mi-a povestit părintele în faţa crucii, când a ajuns acasă mamă-sa s-a dus pentru dânsa la baie şi a venit bucuroasă că ea nu mai are nimic. Şi a trăit până acum doi ani„, a mai mărturisit preotul.