Omar Hayssam: Am avut o ÎNŢELEGERE cu Traian Băsescu. Mi-a promis multe

Omar Hayssam a făcut dezvăluiri incredibile despre fostul preşedinte. Sirianul spune că a avut o înţelegere cu Traian Băsescu pentru a-i furniza informaţii foarte importante. Fostul şef al statului i-ar fi promis "multe în schimbul informaţiilor pe care le voia".
Iulian Tudor
30 mai 2015, 20:06
Omar Hayssam: Am avut o ÎNŢELEGERE cu Traian Băsescu. Mi-a promis multe

Omar Hayssam a vorbit, într-un interviu acodat pentru Antenei 3,  despre scrisorile pe care i le-a scris lui Traian Băsescu, dar și despre înțelegerea pe care ar fi avut-o cu fostul șef al statului.

Sirianul a dezvăluit că i-a scris 10 scrisori fostului şef al statului pentru că nu voia să moară în închisoare și că nu vrea nici acum. Acesta mai spune că a avut „o înţelegere” cu Băsescu şi că acesta „i-a promis muilte” în schimbul informaţiile pe care le cerea.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Lidia Zenny, numerolog şi expert în pedagogie numerologică, anunță cum va fi 2025 în funcţie de data naşterii. Explicații astrologice pentru fiecare om în parte
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI