Zilele trecute, teroriştii au contactat pentru prima oară guvernul român, iar într-o înregistrare video au cerut răscumpărare pentru Iulian Gherguţ, scrie spynews.ro. Grupul jihadist Al-Mourabitoune a anunţat că îl deţine pe românul răpit în Burkina Faso, din luna aprilie. Afirmând că vorbește în numele lui „Adnan Abou Walid Sahraoui, emirul Al-Mourabitoune”, autorul acestei înregistrări în arabă „face apel la guvernul român să acorde o atenție serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului deținut de grup”.
Citeşte şi Traian Băsescu: Dacă statul român o să pară SLAB, vom avea multe ATENTATE teroriste şi RĂPIRI
Pe de altă parte, familia românului, stabilită în Italia, aşteaptă cu disperare un miracol, iar guvernul român să îi anunţe că Iulian se va întoarce acasă. Mătuşa bărbatului a transmis un mesaj cutremurător.
„Din informaţiile noastre, guvernul a fost contactat de către răpitori, iar asta înseamnă că ei ştiu unde se află şi cine l-a răpit pe nepotul meu, Iulian. El a fost acasă, apoi a plecat în Burkina Faso. Noi avem speranţă că se va întoarce acasă viu şi nevătămat. Suntem o familie credincioasă, credem în Dumnezeu şi ne rugăm neîncetat la Dumnezeu. Credem că guvernul va face aşa. Dacă nu pentru familie, sau pentru băiat, măcar pentru lumea asta întreagă. Părinţii lui au aflat de la colegii lui de muncă. Aşteptăm să facă guvernul ceva”, a mărturisit mătuşa lui Iulian Gherguţ.
Demersuri pentru eliberarea lui Iulian
Iulian Ghergut a fost răpit pe 4 aprilie de câţiva indivizi înarmati, de la o mină din Burkina Faso. Directorul companiei care administrează mina a declarat autorităţilor că cinci persoane l-au răpit pe român, după ce au atacat o patrulă de securitate pe care acesta o conducea. Atacatorii, care ar fi rebeli tuaregi afiliaţi la Al Qaida în Maghrebul Islamic, ar fi pregătit cu atenţie atacul în urma căruia mina a fost incendiată.
Citeşte şi Oprea: Am discutat cu secretarul general al Interpol despre românul răpit în Burkina Faso
După ce au dat lovitura, atacatorii au fugit cu trei maşini. Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat în acest caz, iar preşedintele României şi premierul sunt ţinuţi la curent cu tot ce se întâmplă. În acest sens a fost activată celula de criză care analizează toate informaţiile existente. De asemenea, au fost trimise instrucţiuni către toate misiunile diplomatice din zonă.