Războiul românului cu banca

În sfârşit, banca din România a aflat ce este aceea "clauză abuzivă". A mai aflat, cu costul de rigoare, şi de noţiunea "dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor" sau de "îmbogăţirea fără o justă cauză".
Mihai Nicuţ
28 mart. 2012, 10:59

Sunt doar câteva noţiuni extrase din motivările instanţelor pentru sutele de sentinţe prin care s-a dat dreptate clienţilor care s-au judecat cu băncile. Multe, spun clienţii, puţine, zic băncile. Cert este că lucrurile nu se opresc aici, iar tăvălugul proceselor continuă.

ECONOMICA.NET a demarat o campanie pe care am numit-o "Români vs. bănci". Puşi în faţa unei realităţi care a devenit deja un fenomen, vom prezenta, timp de mai multe zile, soluţii ale instanţelor, lămuriri despre clauzele abuzive, opinii legale în chestiune, etc. Nu instigăm, ci doar încercăm să informăm clienţii băncilor, pe care băncile, sau mai precis unele bănci, nu i-au informat atunci când le-au vândut marfa.

Într-o ţară în care populaţia ştie alfabetul educaţiei financiare abia până la litera C, a fost foarte uşor pentru unii negustori de bani să ia trei piei de pe doi amărâţi cu un salariu mediu care s-au săturat să plătească chirii astronomice şi au vrut şi ei casa lor la bloc, şi aceea din ce în ce mai scumpă. Bancherii au văzut repede că românul era în primul rând interesat de cât de mulţi bani poate să ia de la bancă, nu şi de cum poate să-i dea înapoi. Şi i-au dat câţi bani a vrut, sărind uneori peste norme de prudenţialitate elementare, ba chiar ajutându-l să cumpere ceea ce, la o analiză de cinci minute pe colţul mesei, era evident că nu-şi poate permite. De aceea au inventat dobânda fixă-dar-care-poate-creşte-în-funcţie-de-politica-băncii sau dobânda promoţională care apoi se dublează, triplează, cvadruplează... Dacă am luat bani de acasă cu 1% dobândă şi-i revând în România cu 8%, merită riscul. Oare câţi pot să nu mai plătească?

Din păcate, a venit criza şi mulţi nu mai pot să plătească. Bilanţul unei bănci mări din România, pe care n-o vom numi aici, arăta, toamna trecută, o rată de credite neperformante de 22%. Adică 2,2 miliarde de euro. Aţi spune “aia e, banca s-a fript, acum plăteşte”, numai că n-a fost aşa. Banca e obişnuită să nu piardă niciodată şi aici a apărut marea problemă care a declanşat asaltul sălilor de judecată: i-a pus să plătească mai mult pe clienţii care mai erau bun-platnici. Legal şi cu hârtie acasă: “Potrivit prevederilor din contractul de credit nr… rata dumneavoastră a crescut cu…”.

Şi, supriză, banca a avut neplăcerea să constate că, la judecată, prevederea X din contractul Y (pe care de cele mai multe ori clientul băncii nici nu l-a citit înainte să-l semneze, pentru că, într-adevăr, atât l-a dus capul) nu se poate aplica pentru că e ilegală.  Banca trebuie să modifice contractul de credit şi să-i dea omului înapoi din bani. Şi totuşi, banca se încăpăţânează să nu schimbe şi în celelalte contracte prevederile socotite ilegale într-un contract. De aici alte procese şi vâlvătaia creşte.

Nu generalizăm, nu toate băncile au procedat la suprataxarea “legală” a clienţilor, după cum nu toate băncile şi-au agăţat clienţii cu promoţii otrăvite. Numai că, dacă nu se schimbă acum nimic în comportamentul băncilor care au făcut asta, şi băncile bune vor avea de suferit. În viitorul apropiat, vor căuta cu lumânarea un client bun căruia să-i mai vândă un credit, pentru că această specie va fi foarte rară şi foarte puţin dispusă să-i mai calce pragul.

Puteţi citi aici textele din campania ECONOMICA.NET, "Români vs. bănci"

Sunt doar câteva noţiuni extrase din motivările instanţelor pentru sutele de sentinţe prin care s-a dat dreptate clienţilor care s-au judecat cu băncile. Multe, spun clienţii, puţine, zic băncile. Cert este că lucrurile nu se opresc aici, iar tăvălugul proceselor continuă.

ECONOMICA.NET a demarat o campanie pe care am numit-o „Români vs. bănci”. Puşi în faţa unei realităţi care a devenit deja un fenomen, vom prezenta, timp de mai multe zile, soluţii ale instanţelor, lămuriri despre clauzele abuzive, opinii legale în chestiune, etc. Nu instigăm, ci doar încercăm să informăm clienţii băncilor, pe care băncile, sau mai precis unele bănci, nu i-au informat atunci când le-au vândut marfa.

Într-o ţară în care populaţia ştie alfabetul educaţiei financiare abia până la litera C, a fost foarte uşor pentru unii negustori de bani să ia trei piei de pe doi amărâţi cu un salariu mediu care s-au săturat să plătească chirii astronomice şi au vrut şi ei casa lor la bloc, şi aceea din ce în ce mai scumpă. Bancherii au văzut repede că românul era în primul rând interesat de cât de mulţi bani poate să ia de la bancă, nu şi de cum poate să-i dea înapoi. Şi i-au dat câţi bani a vrut, sărind uneori peste norme de prudenţialitate elementare, ba chiar ajutându-l să cumpere ceea ce, la o analiză de cinci minute pe colţul mesei, era evident că nu-şi poate permite. De aceea au inventat dobânda fixă-dar-care-poate-creşte-în-funcţie-de-politica-băncii sau dobânda promoţională care apoi se dublează, triplează, cvadruplează… Dacă am luat bani de acasă cu 1% dobândă şi-i revând în România cu 8%, merită riscul. Oare câţi pot să nu mai plătească?

Din păcate, a venit criza şi mulţi nu mai pot să plătească. Bilanţul unei bănci mări din România, pe care n-o vom numi aici, arăta, toamna trecută, o rată de credite neperformante de 22%. Adică 2,2 miliarde de euro. Aţi spune “aia e, banca s-a fript, acum plăteşte”, numai că n-a fost aşa. Banca e obişnuită să nu piardă niciodată şi aici a apărut marea problemă care a declanşat asaltul sălilor de judecată: i-a pus să plătească mai mult pe clienţii care mai erau bun-platnici. Legal şi cu hârtie acasă: “Potrivit prevederilor din contractul de credit nr… rata dumneavoastră a crescut cu…”.

Şi, supriză, banca a avut neplăcerea să constate că, la judecată, prevederea X din contractul Y (pe care de cele mai multe ori clientul băncii nici nu l-a citit înainte să-l semneze, pentru că, într-adevăr, atât l-a dus capul) nu se poate aplica pentru că e ilegală.  Banca trebuie să modifice contractul de credit şi să-i dea omului înapoi din bani. Şi totuşi, banca se încăpăţânează să nu schimbe şi în celelalte contracte prevederile socotite ilegale într-un contract. De aici alte procese şi vâlvătaia creşte.

Nu generalizăm, nu toate băncile au procedat la suprataxarea “legală” a clienţilor, după cum nu toate băncile şi-au agăţat clienţii cu promoţii otrăvite. Numai că, dacă nu se schimbă acum nimic în comportamentul băncilor care au făcut asta, şi băncile bune vor avea de suferit. În viitorul apropiat, vor căuta cu lumânarea un client bun căruia să-i mai vândă un credit, pentru că această specie va fi foarte rară şi foarte puţin dispusă să-i mai calce pragul.

Puteţi citi aici textele din campania ECONOMICA.NET, „Români vs. bănci”

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai