Prima schimbare la Steaua. Stoichiţă îi ia banderola de căpitan lui Bourceanu

Mihai Stoichiţă a fost prezentat oficial la Steaua şi a afirmat că echipa are şi alţi lideri în afară de Bourceanu. Despre relaţia cu fanii a declarat că dacă va fi înjurat de aceştia va îndura fără probleme.
Romania TV
28 mart. 2012, 11:23
Prima schimbare la Steaua. Stoichiţă îi ia banderola de căpitan lui Bourceanu

Mihai Stoichiţă a susţinut prima conferinţă de presă în calitate de nou antrenor al Stelei, iar una dintre primele sale măsuri pe care le va lua va fi legată de schimbarea căpitanului de echipă. El a dat de înţeles că îi va fi retrasă banderola lui Bourceanu, declarând în acest sens: „O să am o discuţie cu jucătorii, dar pentru mine nu contează trecutul, ci doar prezentul şi viitorul. Nu mă interesează cu cine au ieşit în oraş. Cred că au maturitatea necesară să nu repete greşelile din trecut, pentru că au plătit destul.

Trebuie să avem un lider care să nu fie fabricat, ci să se impună prin evoluţiile din teren. Nu doar Bourceanu este un lider, mai sunt şi alţii. Este foarte important ca personalitatrea să te impună, dar trebuie şi randament în teren„.

Întrebat de relaţia cu suporterii, Stoichiţă a spus: „Dacă voi fi înjurat, atunci trebuie să suport, dar am mai suportat asta, însă nu văd de unde această problemă a lor„.

Mihai Stoichiţă a precizat că din lotul actual al Stelei i-a mai pregătit doar pe Cristian Tănase, Eric Bicfalvi şi Ciprian Tătăruşanu: „M-am întors acasă, sunt relaxat şi bucuros. I-am cunoscut pe băieţi pentru că pe mulţi i-am avut doar ca adversari. Din lotul actual i-am mai pregătit doar pe Tănase, Bicfalvi şi Tătăruşanu.

Este un lot spumos, de perspectivă, iar Steaua are un viitor cert în vestiar. Şedinţa de pregătire de azi a fost una normală, iar de mâine încercăm să cristalizăm ce vrem, de la meciul cu Târgu Jiu. Meciul cu Pandurii va fi greu pentru că ei joacă spectaculos, pe atac, după modelul antrenorului. Acest meci nu va fi atât de greu pentru că nu este o echipă care se închide”.

Pentru Stoichiţă, principala favorită la titlu este CFR Cluj, iar „celelalte echipe vor încerca să recupereze ce s-a pierdut pe drum”.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Au interdicție. A intra intrat în vigoare de pe 18 iulie 2024
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Drum de mare viteză în România. Traseul pornește din București
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar fi plătit suspectul pentru serviciile ei
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Suspendare permis auto, 30 de zile. Este ilegal în sensul giratoriu, chiar dacă ești singur pe șosea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Principalii republicani cer demisia lui Joe Biden după retragerea sa din cursa pentru realegere
MediaFlux
Se MODIFICĂ VÂRSTA de PENSIONARE! Simona Bucura Oprescu a anunțat EXACT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'