România primeşte asistenţă de la Parlamentul irlandez pentru preluarea preşedinţiei UE în 2019

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi preşedintele Parlamentului Irlandei, Seán Barrett au declarat, marţi, că Parlamentul irlandez şi Camera Deputaţilor vor încheia un memorandum de înţelegere, pentru următorii ani, pentru pregătirea României pentru preşedinţia UE în 2019.
Iulian Tudor
02 iun. 2015, 10:36
România primeşte asistenţă de la Parlamentul irlandez pentru preluarea preşedinţiei UE în 2019

Valeriu Zgonea a arătat că anul acesta, pe 18 aprilie, s-au împlinit 25 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Irlanda.

Citeşte şi: Alertă la NAŢIONALĂ. Sânmărtean poate RATA meciul cu Irlanda de Nord

„România şi Irlanda au astăzi un parteneriat solid, bazat pe o foarte bună cooperare în plan bilateral, european şi internaţional. Binenţeles, în afară de întărirea relaţiilor dintre cele două Parlamente, am discutat şi despre campionatul mondial de rugby de la Londra, din septembrie, unde noi vom întâlni Irlanda pe 27, sperăm să fie un meci şi pentru România foarte bun, este o grupă destul de dificilă pentru noi.

Am discutat şi aceste aspecte, care sunt importante pentru relaţiile noastre. Nu în ultimul rând, am discutat despre experienţa Irlandei în UE, de capacitatea ei de absorbi fondurile europene, creşterea economică de anul trecut al Irlandei, ca şi a României, a fost una dintre cele mai mari, a Irlandei a fost cea mai mare din UE”, a declarat Zgonea, după întâlnire.

El a adăugat că cele două parlamente vor încheia un memorandum de înţelegere pentru următorii 4-6 ani.

„Sunt câteva zone pe care am dorit să le prezint şi care fac parte dintr-o dorinţă reală a celor doi preşedinţi de Parlamente de a coopera printr-un memorandum de înţelegere, care să fie baza solidă a unui parteneriatului dintre Camera Deputaţilor şi Parlamentul irlandez în următorii 4-6 ani de zile, extrem de important pentru România, ca să atingă nivelul de dezvoltare pe care noi l-am dorit pentru ţara noastră în momentul în care noi am accesat această portiţă de a intra în UE şi de a ne integra în structura europeană.

Este încă un proces foarte lung şi avem nevoie de această chestiune”, a menţionat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Parlamentului irlandez a spus că doreşte cooperarea dintre cele două Parlamente şi „abia aşteaptă” încheierea memorandumului de înţelege pentru pregătirea României la preşedinţia UE, în 2019.

Citeşte şi: Vaticanul, despre votul pentru căsătoriile gay din Irlanda: O înfrângere a umanităţii

Abia aştept să lucrez cu colegul meu în pregătirea România pentru preşedinţei UE în 2019 şi în acest sens vom semna un memorandum de înţelegere, pentru pregătirea acestui mandat.

Dispunem de numeroase oficialităţi cu experienţă în pregătirea politicienilor, pentru diferite funcţii înalte în cadrul UE. De altfel, am făcut acest lucru şi pentru Lituania şi am putut remarca că aceste ocazii excelente prezentate noilor state membre sunt de cel mai mare ajutor pentru a le oferi noi speranţe cu privire la valorile UE.

Vă aduc aminte că am început să ieşim din criză, ceea ce dorim şi României, să se dezvolte cât mai bine în traversarea acestei perioade dificile din ultimii cinci ani. Irlanda s-a confruntat cu criza, ca majoritatea statelor UE, dar lucrurile arată bine la noi, economia şi-a revenit, asta înseamnă mai multe locuri de muncă, o situaţie mai bună pentru cetăţenii pe care îi reprezentăm”, a afirmat înaltul oficial irlandez.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Cât costă acum ouăle românești direct de la fermă. Prețurile cu două săptămâni înainte de Paște 2025
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
România, șansă uriașă. Cum poate profita de haosul lui Trump
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Veste bună pentru locatarii de la bloc: Panouri solare cu bani de la stat, în curând
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța