Lider UDMR, reţinut de procurorii DNA. Vicepreşedintele CJ Bihor Alexandru Kiss este acuzat că ar fi luat mită

Alexandru Kiss (UDMR), vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, a fost reţinut marţi de procurorii DNA Oradea. Potrivit unor surse judiciare, acesta ar fi fost reţinut pentru o mită peste de un milion de euro.
Iulian Tudor
02 iun. 2015, 12:53
Lider UDMR, reţinut de procurorii DNA. Vicepreşedintele CJ Bihor Alexandru Kiss este acuzat că ar fi luat mită

Vicepreşedintele CJ Bihor va fi dus în faţa magistraţilor Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă.

Citește și: Alexandru Kiss: Faptele din dosarul DNA au mai fost cercetate de 3-4 ori, dosarele închise

Alexandru Kiss, unul dintre cei mai influenţi oameni politici din Bihor şi actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, este acuzat de către DNA că ar fi primit mită de la Beniamin Rus, patronul firmei Selina, companie de construcţii. În acest fel, prejudiciul adus instituţiei la cârma căreia se afla ar fi de peste 8,6 milioane de euro.

Anul trecut, procurorii DNA Oradea anunţau că vicepreşedintele CJ Bihor Alexandru Kiss este cercetat într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la Beniamin Rus, patronul firmei Selina.

În arestul Poliţiei a ajuns şi omul de afaceri Beniamin Rus, patronul grupului de firme Selina, scrie presa locală.

Beniamin Rus este acuzat de procurorii anticorupţie în acelaşi dosar cu Kiss – afacerea imobiliară Luceafărul.

Reamintim că în 2006, CJ Bihor, prezidat pe atunci de către Alexandru Kiss, vindea firmei Selina terenuri pentru ridicarea unor ansambluri rezidenţiale. Selina nu a reuşit, însă, să se ţină de cuvânt, Curtea de Conturi a României cerând Consiliului Judeţean să-şi recupereze terenurile.

Procurorii anticorupţie susţin că Alexandru Kiss – cel mai longeviv vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor ar fi primit 600.000 de euro de la Selina pentru ca aceasta să câştige licitaţia pentru terenul cartierului orădean „Luceafărul” şi încă 100.000 de euro pentru ca Selina să-şi adjudece şi alte proceduri de achiziţii publice. La acea vreme, în 2006, Kiss era preşedinte al CJ Bihor.

Potrivit propriei declaraţii de avere pe 2013, Kiss avea datorii de 1,5 milioane de euro la bănci, dar şi 2,5 milioane de euro împrumutaţi unor firme şi persoane fizice. În acea perioadă, Alexandru Kiss avea un salariu, ca vicepreşedinte al CJ Bihor, de 50.000 de lei pe an. În proprietatea sa se aflau 12 terenuri şi trei case de locuit.

Vezi declaraţia de avere a liderului UDMR Bihor – aici

Anul trecut, împotriva vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor era dispusă efectuarea urmăririi penale, într-un caz de luare de mită şi spălare de bani. Potrivit DNA, în 2005-2006 alături de alte două persoane, printre care și Beniamin Rus, patronul unei societăți de construcţii din Oradea, Alexandru Kiss ar fi pus la punct un sistem de spălare a banilor, în care au fost implicate două firme, una din țară, alta din SUA.

Sub masca plății unor utilaje, Rus i-ar fi dat, spun anchetatorii, 600.000 de euro lui Alexandru Kiss, președinte al Consiliului Județean Bihor la acea dată, ca să-i favorizeze firma în cadrul vânzării unor terenuri în Oradea.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cele mai tari meme-uri după dezbaterea prezidențială. Imaginile virale distribuite de români
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Români despăgubiți după zeci de ani. Într-o clipă li s-au evaporat banii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Medic austriac renumit: Vă garantez că nu vă veți îmbolnăvi niciodată dacă aveți acest element în organism. Se obține din anumite alimente
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster