”Noi propunem Rusiei un proiect, care să fie un proiect comun al Bulgariei, României, Ungariei și Slovaciei, cu participarea UE. Acesta este legat de gazoductul ruso-turc, proiect ce va fi realizat din 2016”, a precizat Robert Fico după convorbirile avute cu omologul său rus Dmitri Medvedev, după cum relatează TASS și Interfax, potrivit Agerpres.
De amintit că, la sfârșitul anului trecut, concernul rus Gazprom a anunțat că a decis să abandoneze proiectul gazoductului South Stream, urmând în schimb să construiască o conductă submarină, cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi, pentru transportul de gaze naturale din Rusia spre Turcia.
Citeşte şi Alternativa slovacă la South Stream: EASTRING – un gazoduc care va TRECE prin ROMÂNIA
Tot la acea vreme, Gazprom a informat Comisia Europeană că noua poziție de negociere a Moscovei este că tranzitul gazelor ruse spre UE via Ucraina va fi redirecționat prin Turcia și în consecință Europa ar trebui să se grăbească să construiască noi capacități de transport pentru a putea primi gaze naturale.
Un reprezentant al Gazprom anunța în urmă cu două săptămâni că grupul rus va începe, în prima jumătate a lunii iunie, să amplaseze conducte în Marea Neagră pentru viitorul gazoduct Turkish Stream.