CURS BNR: Moneda națională a crescut mai puternic față de dolarul american, cotația scăzând la 3,9904 lei, mai puțin cu 5,86 bani (-1,45%) comparativ cu valoarea de marți, când un dolar american a fost cotat la 4,0490 lei.
Leul s-a apreciat și în raport cu francul elvețian, cu 3,49 bani (-0,81%), până la un curs de 4,2656 lei/franc, față de 4,3005 lei pentru un franc elvețian în ședința de marți.
Gramul de aur a continuat să se ieftinească, mai accentuat, cu 2,39 lei (-1,54%), la valoarea de 152,2605 lei, în comparație cu marți, când un gram de aur a fost cotat la 154,6458 lei.