Reformă electorală în Bulgaria. Preşedintele ţării propune VOTUL OBLIGATORIU

Președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a propus miercuri un referendum pentru revizuirea sistemului electoral, inițiativă menită să restabilească încrederea în clasa politică după ani de instabilitate, scandaluri și acuzații de corupție. În cadrul acestor măsuri este prevăzut şi votul obligatoriu.
Iulian Tudor
03 iun. 2015, 18:44
Reformă electorală în Bulgaria. Preşedintele ţării propune VOTUL OBLIGATORIU

Dacă va fi aprobat de parlament, referendumul ar urma să se desfășoare odată cu alegerile locale din luna octombrie. Electoratul va fi chemat să decidă asupra înlocuirii actualului vot pe liste cu cel uninominal, celelalte întrebări vizând instituirea votului obligatoriu și a celui electronic.

În perioada scursă de la protestele de stradă din anul 2013, la Sofia s-au schimbat nu mai puțin de cinci guverne. De asemenea, la ultimele alegeri din luna octombrie a anului trecut prezența la urne a fost de numai 25%, în urma scrutinului rezultând un legislativ foarte fragmentat, iar actualul executiv condus de conservatorul Boiko Borisov este sprijinit de o majoritate fragilă, potrivit Agerpres.

O inițiativă similară pentru un astfel de referendum a fost înaintată și anul trecut, dar ea a fost blocată de fostul parlament, dominat de socialiști și de partidul MRF, al etnicilor turci, dar acum parlamentarii din întregul spectru politic par să sprijine propunerea.

Partidul GERB, condus de Borisov, susține că votul obligatoriu ar crește legitimitatea celor aleși și ar limita posibilitatea cumpărării de voturi. În ceea ce privește votul electronic, susținătorii acestuia afirmă că el ar veni în sprijinul bulgarilor din străinătate.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 99,69% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la 8000 de voturi de Ciolacu. Date oficiale BEC
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc. Diferență extrem de mică între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”