Violenţele din Ucraina s-au soldat cu cel puţin 24 de morţi în 24 de ore VIDEO

Cel puțin 24 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore în estul Ucrainei, unde rebelii proruși au lansat o 'nouă ofensivă majoră', potrivit Kievului, în apropiere de localitatea Mariinka, situată la aproximativ 20 de km de Donețk, fief al separatiștilor proruși, conform unui bilanț al autorităților ucrainene și separatiste dat publicității joi, citat de AFP.
Filip Stan
04 iun. 2015, 08:57
Violenţele din Ucraina s-au soldat cu cel puţin 24 de morţi în 24 de ore VIDEO

După cum a declarat un reprezentant al autoproclamatei ‘republici populare’ Donețk, Eduard Bassurin, citat de agenția oficială de presă a separatiștilor DAN, 14 rebeli și cinci civili și-au pierdut viața în urma intensificării ostilităților. La rândul său, Iuri Biriukov, un consilier apropiat președintelui ucrainean Petro Poroșenko, a indicat într-o postare pe pagina sa de Facebook că un număr de cinci soldați ucraineni au fost uciși.

Separatiștii, despre care Kievul spune că au încercat să avanseze miercuri la Mariinka, localitate aflată sub controlul trupelor ucrainene, au atribuit intensificarea luptelor părții ucrainene, pe care o acuză de ‘diversiune’ înaintea unei ofensive majore la Lugansk.

Citeşte şi Rebelii din Ucraina atacă trupele guvernamentale cu artilerie grea. Cel puţin cinci morţi

Acestea sunt cele mai importante confruntări de când rebelii au preluat controlul asupra nodului feroviar strategic de la Debalțevo, la jumătatea distanței dintre bastioanele separatiste Donețk și Lugansk, la scurt timp după intrarea în vigoare a încetării focului la 15 februarie.

Spynews
Mireasa - Capriciile iubirii. Situația Ramonei, motiv de discuție în casa băieților. A recunoscut că are un copil. Ce părere are Ionuț despre ea
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea cea mai bună toamnă din viața lor. Belșug și opulență în viitorul lor
Capital.ro
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi vizibil”
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Veste minunată pentru români! SCAD ratele la creditele bancare
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Sărbătoare mare în familia unui fost cuplu de la Insula Iubirii! Fetița lor, Emma a împlinit doi ani
Spynews
Arestări masive într-o grupare acuzată de legături cu frații Tate! Cum au ajuns mafioții italieni să invadeze țara noastră cu camioane pline de droguri
Evz.ro
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi înjurături
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris
Capital.ro
Devine interzis în România. S-a dat ordin în toate țările UE de la 1 ianuarie 2025
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
FCSB învinge Maccabi Tel Aviv și asigură o sumă importantă de la UEFA
MediaFlux
BANI EUROPENI pentru persoanele cu venituri mici. Cine poate lua
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?