Ponta: Universităţile din România nu vor putea furniza numărul necesar de absolvenţi de IT

Principalele centre universitare nu vor putea furniza pe piaţă, în anii următori, numărul necesar de absolvenţi de studii în IT, deşi România are potenţialul de a deveni un lider regional în domeniu, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Iulian Tudor
04 iun. 2015, 09:19
Ponta: Universităţile din România nu vor putea furniza numărul necesar de absolvenţi de IT

Eu la educaţie nu vreau să umblu decât la două chestiuni: la învăţământul profesional, pentru că foarte multe companii din zona de producţie acum încep să nu mai găsească angajaţi, şi la numărul de locuri în universităţi pentru IT, să avem Masterplanul adoptat oficial acum, în iunie, şi legile pentru achiziţiile publice, ca să nu mai dureze ani de zile până finalizăm o procedură„, a spus Victor Ponta.

Tot joi, ministrul pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu, a declarat că România trebuie să producă politici prin care absolvenții de facultăți să rămână în țară, una dintre măsuri, discutată cu ministrul Educației, fiind creșterea cifrei de școlarizare pe segmentul IT.

Dincolo de facilitățile pe care noi vrem să le avem, vrem să producem politici prin care absolvenții de facultăți să rămână în România. Este o țintă care trebuie să fie pe termen lung. Am cerut ministrului Educației creșterea cifrei de școlarizare pentru pregătirea în IT&C. Sperăm să mărim această cifră pe acest domeniu extrem de căutat în comparație cu altele, unde se găsește foarte greu loc de muncă. Cifra de școlarizare pe segmentul IT în România se situează, în prezent, undeva la 68.000 de locuri fără taxă. Vrem să umblăm la această cifră și sper ca din toamnă să se întâmple niște schimbări„, a spus Sorin Grindeanu.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care a fost demolată și va fi transformată într-un complex comercial. Era un simbol pe vremea comunismului, dar ulterior a ajuns în paragină
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Descoperire îngrijorătoare despre vaccinurile anti-Covid. Atenție mare la inimă!
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Judecătorii au decis. Avocata lui Călin Georgescu a făcut anunțul: O situație absolut halucinantă
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Spitalul Cantacuzino amendat pentru nesiguranta deșeurilor periculoase după furtul de resturi umane
MediaFlux
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane