ROMANII AU TALENT 2015. În ediţia de vineri (6 iunie) s-au calificat Bogdan Dumitraşcu, trupa Kid-A şi dansatoarea care s-a tăvălit în făină la preselecţii, Yeva Shiyanova, aleasă de juriu. Aceasta din urmă a trăit mari emoţii căci juraţii au avut o misiune extrem de grea. Andi Moisescu, Andra, Mihaela Rădulescu şio Bebe Cotimanis au avut de ales între ea şi Alexandru Marian.
Bogdan Dumitraşcu a uimit juraţii la preselecţii cu vocea sa incredibilă. A fost instalator şi zugrav, dar vineri a urcat pe scenă pentru un nou moment plin de emoţie, în care şi-a demonstrat încă o dată calităţile. Deşi din cauza emoţiilor, nu s-a ridicat la nivelul aşteoptărilor juraţilor şi a fost criticat de Andra că a falsat, el a reuşit să fie preferatul publicului. Recuzita, dar şi elementele grafice de excepţie l-au ajuta pe Bogdan să fie la înălţime, scrie Click.ro.
Dacă la preselecţii membrii trupei Kid-A au venit cu un moment de dans contemporan bazat pe mişcări rapide şi puternice, denotând nelinişte, căutare şi zbucium, vineri cei cinci concurenţi au adus o coregrafie care a arătat o altă latură a personalităţii lor artistice. Tinerii au transmis de data aceasta foarte multă linişte, sensibilitate şi pace. Dansul lor a fost apreciat de membrii juriului şi aplaudat la scenă deschisă.
În prima etapă a competiţiei, Yeva Shiyanova a dansat în făină şi a lăsat juraţii fără cuvinte. Mihaela Rădulescu a intrat şi ea pe scenă atunci şi s-a tăvălit în faţa tuturor. În ultima semifinală „Românii au talent“, tânăra de 23 de ani a demonstra că nici dansul la bară sau baletul nu-i sunt străine. Machiajul, costumaţia şi recuzita au ajutat-o din plin pe Yeva să surprindă încă o dată şi să le câştige votul decisiv juraţilor. Singurul care a votat pentru Alexandru Marian a fost Andi Moisescu.
Denis Bolborea s-a prezentat la audiţii cu un număr inedit de looping. A imitat sunete, a făcut beatbox, iar rezultatul talentului său i-a impresionat pe juraţi. Denis a adus din nou looping-ul pe scena „Românii au talent“,semifinala 5. De data aceasta într-un mod mult mai complex. El a făcut o trecere prin mai multe stiluri muzicale din diferiţi ani şi a dansat. Tânărul a fost selectat de juriu să intre în lupta pentru premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro. Denis se va lupta cu alţi patru pentru premiul special. Aceştia sunt Funny Jumpers, Cosmin Cioca, Laura Vrânceanu şi Concertino. Votul final aparţine publicului, care îşi poate exprima opţiunea prin sms.
Primele patru Semifinale LIVE „Romanii au talent” a pus in scena momente de exceptie, iar concurentii au adus pe scena momente incendiare si au creat show-uri desavarsite.
In prima Semifinala LIVE, Ion Barbu s-a clasat pe primul loc in preferintele publicului, iar melodia „Ploaia” a trupei Cargo, cantata perfect de acesta, i-a adus un loc in finala.
Oana Zara si Alexandru Bordea au venit pe scena cu un moment emotionant de dans contemporan, care a transmis pasiune si dragoste. Juratii au fost impresionati de prestatia celor doi si au decis sa-i trimita in lupta pentru titlul de erou national.
Pentru Nicoleta Iancu muzica este totul, iar atunci cand se afla pe scena simte ca lumea e a ei. Nu are niciodata emotii atunci cand se afla in fata spectatorilor si este fericita sa poata face ceea ce-i place. Micuta de 9 ani a impresionat inca o data cu talentul sau si a demonstrat ca are o voce de aur si o tehnica vocala de exceptie, interpretand impecabil piesele „Ciuleandra” si „Cine iubeste si lasa”.
Cea de-a doua Semifinala LIVE a adus si ea in fata telespectatorilor reprezentatii de exceptie.
Bianca Costiug a fost prima in optiunile celor care si-au votat favoritii. Concurenta a fermecat publicul cu un moment de dans tribal fusion, transpunandu-se intr-o nimfa a padurii. Frumusetea si talentul ei au trecut dincolo de ecran, iar romanii au hotarat ca vor sa o vada si in finala.
Pustii de la The Beat au urcat pe scena ca niste adevarate rock staruri, iar atmosfera din timpul show-ului lor nu a fost departe de cea a unui concert a unor artisti consacrati din domeniu. Au impresionat cu interpretarea melodiei „Show must go on” a celebrei trupe Queen si au obtinut locul doi in preferintele publicului de acasa.
Unul dintre momentele pline de sensibilitate ale serii a fost cel al lui Alexandru Moraru, care a ales sa cante melodia „Tears in Heaven” a lui Eric Clapton. La doar 17 ani, el a reusit cu o interpretare impecabila sa convinga ca merita un loc in finala competitiei.
Cea de-a treia Semifinala LIVE s-a remarcat si ea prin momente spectaculoase si reprezentatii de exceptie.
Viorel Scinteie si catelul Bibi au aratat ca relatia dintre ei este una speciala si ca sunt suficiente cateva semne si comenzi ca sa creezi un adevarat spectacol. Impresionat de vointa celor doi, Bebe a declarat: “Acesta nu este un moment oarecare. Este o intalnire emotionanta dintre doi prieteni extraordinari. Multumesc, Bibi!”.
5 acordeoane, o vioara, o chitara bass, un violoncel, un pian electric si un set de tobe au aratat aseara ca talentul vine la pachet sub numele Concertino. Grupul instrumental a trecut cu usurinta de la Bach la Michael Jackson si a confirmat inca o data ca prezenta la „Romanii au talent” nu este intamplatoare, mai ales ca si-au pus in scena propria coregrafie. In acelasi spirit cu cei 9 artisti si cu reinterpretarea melodiei „Smooth criminal”, gazdele emisiunii, Smiley si Pavel Bartos, au purtat palarii in stilul Michael Jackson.
Viata merita traita! Acesta este mesajul pe care magicianul Robert Tudor a vrut sa-l transmita in cea de-a treia semifinala. Cu o dexteritate uimitoare si cu o recuzita formata dintr-o scena de teatru, lumanari si o cusca de fier, Robert a facut sa dispara si sa apara oameni. Aproape cinci ani a lucrat concurentul la numarul prezentat aseara si se pare ca i-a iesit.
Numere incredibile de canto, muzica instrumentala sau rock, acrobatie, pantomima, dans contemporan, dar si rezolvarea cubului Rubik, toate acestea au conturat un spectacol desavarsit in Semifinala cu numarul 4 „Romanii au talent”.
Publicul si-a votat favoritii, iar primii concurenti care au mers direct in FINALA „Romanii au talent” au fost Bogdan Bolohan si SpeedCubing.
Cel de-al treilea concurent desemnat sa mearga in Marea Finala a emisiunii „Romanii au talent” a fost ales dintre Ada Cercel si Elena Carmen Cernea, cele doua clasandu-se pe locurile trei si patru.
Decizia finala a stat in mainile lui Andi Moisescu, care a decis ca Elena Carmen Cernea sa se alature concurentilor in Marea Finala „Romanii au talent”.
Telespectatorii au fost martorii unor prestatii impecabile, iar toate acestea au condus catre un show ca la carte in ultima Semifinala LIVE „Romanii au talent”.
Publicul si-a votat favoritii, iar primii concurenti care merg direct in FINALA „Romanii au talent” sunt Bogdan Dumitrascu si dansatorii de la Kid-A.
Cel de-al treilea concurent desemnat sa mearga in Marea Finala a emisiunii „Romanii au talent” a fost ales dintreAlexandru Marian si Yeva Shiyanova.
Deciazia finala i-a apartinut Mihaelei Radulescu. Aceasta a trimis-o in finala show-ului pe Yeva.
Vinerea viitoare, talentul in forma pura se vede numai la PROTV, iar telespectatorii sunt asteptati sa fie alaturi de noua generatie de eroi nationali si sa-si voteze favoritii pentru titlul de cel mai talentat roman.