Prima grevă generală împotriva noului Guvern de la Madrid

Principalele sindicate spaniole şi-au mobilizat joi membrii în cel mai amplu protest împotriva noului Guvern de la Madrid condus de premierul conservator Mariano Rajoy şi a reformelor întreprinse de acesta.
Romania TV
29 mart. 2012, 10:41
Prima grevă generală împotriva noului Guvern de la Madrid

Este cea mai mare mişcare de protest de până acum împotriva noului Executiv spaniol şi, totodată, prima grevă generală cu care se confruntă premierul, al cărui guvern a luat măsuri de criză ce nu sunt pe placul populaţiei.

„Rajoy se confruntă cu greva generală din Spania, în vreme ce ţara se află în mijlocul uraganului”, scrie El Pais, care arată că extinderea recesiunii şi recentele înfrângeri electorale locale ale Partidului Popular, aflat la guvernare, au fost în măsură să sporească îngrijorarea Uniunii Europene faţă de situaţia ţării.

Cotidianul ABC preia o parte din declaraţiile ministrului spaniol al economiei Luis de Guindos, care susţine că reforma pieţei muncii, recent adoptată de Guvern, care este dealtfel şi motivul principal al protestelor de joi, este vitală pentru relansarea economiei Spaniei.

În schimb, un apel la muncă este lansat de cotidianul La Razon, arătând că ţara va pierde 7,6 miliarde de euro dacă sindicatele reuşesc să paralizeze total activităţile. Cotidianul spaniol consideră că sindicatele se înfruntă cu guvernul în cadrul unei greve generale care pune în pericol imaginea ţării într-un moment critic, când Spania numără peste 5 milioane de şomeri.

El Periodico susţine că sindicatele vor putea vedea, în funcţie de gradul de mobilizare la proteste pe care îl vor atinge, cât de nemulţumiţi sunt oamenii de măsurile Guvernului, despre care scrie că „se menţine pe poziţie (…) şi nu va modifica reforma pieţei muncii.

El Mundo avertizează pe prima pagină că „Spania se află într-o situaţie limită”, având la ora actuală o economie foarte vulnerabilă, riscând să ajungă la un moment dat, dacă nu se va redresa, într-o situaţie asemănătoare Greciei.

Manifestanţii care au răspuns apelurilor marilor sindicate Comisiones Obreras (CCOO) şi UGT au purtat steaguri roşii şi pancarte pe care se putea citi „Reforma muncii, NU” şi „Grevă generală”. Aproximativ 100 de mişcări de protest au fot estimate la nivel de ţară şi peste 100.000 de persoane erau aşteptate să participe la proteste.

Nu au lipsit nici incidentele. Chiar din primele ore ale protestelor au fost raportate ciocniri între protestatari şi forţele de ordine soldate cu rănirea a inci poliţişti şi arestarea a 33 de manifestanţi. Transportul public a fost perturbat şi foarte multe curse aeriene au fost anulate.

Greva generală de 24 de ore a început joi dimineaţa. Unii dintre greviştii au pichetat sediile mai multor întreprinderi, principalele staţii ale mijloacelor de transport în comun din Madrid, iar ceilalţi şi-au exprimat protestele în stradă. Sindicatele au anunţat în jurul prânzului „un imens succes” grevei generale – a şasea de la restabilirea libertăţilor sindicale, în 1977. Penultima grevă generală a avut loc pe 29 septembrie 2010, în vremea fostului guvern socialist.

 

 

 

 

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Ce să pui în detergentul de rufe ca să fie mai eficient. Ingredientul secret care face minuni pentru petele de pe haine
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la prezidențiale! Cu cine va fi înlocuit? Scenariu BOMBĂ
Playtech.ro
Amenzi de până la 60.000 de lei pentru românii de la curte. Ce greșeală banală îi poate costa scump
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Ciclonul polar, răsturnat de o masă de aer cald. Ce se întâmplă cu vremea
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
Călin Georgescu lansează acuzații controversate la adresa NATO și UE
MediaFlux
LOVITURĂ pentru IOHANNIS! Se pregătește SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI! Au anunțat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism, transformată în complex comercial