Procurorii DNA, în control la finul lui Traian Băsescu

Procurorii DNA i-au călcat joi pragul primarului Gheorghe Falcă, finul lui Traian Băsescu. Aceştia au ridicat din sediul Primăriei Arad mai multe documente legate de contracte încheiate de primărie cu o firmă patronată de "regele asfaltului din Banat”, Georgică Cornu. O descindere similară a avut loc şi la Consiliul Judeţean Arad.
Romania TV
29 mart. 2012, 10:01
Procurorii DNA, în control la finul lui Traian Băsescu

Mai multe documente au fost ridicate de la Primăria Arad, condusă de Gheorghe Falcă, şi de la Consiliul Judeţean Arad într-un dosar aflat în faza actelor premergătoare, se arată într-un comunicat al Biroului de Informare şi Relaţii Publice al Ministerului Public. Acesta mai precizează că nu este vorba de percheziţii şi că în respectivul dosar nicio persoană nu are calitate de învinuit.

Potrivit avocatului lui Falcă, Gheorghiţă Mateuţ, anchetatorii au ridicat de la Primăria Arad mai multe documente legate de contracte încheiate de Primăria Arad. Mateuţ a precizat că este vorba de „o procedură obişnuită” şi că astfel de înscrisuri au mai fost ridicate şi în trecut.

Se ridică documente de la primărie. Este vorba de acte premergătoare. Nu se cunoaşte dacă se reproşează vreunei persoane vreo faptă de natură penală. Se ridică documente de la o instituţie, se fac verificări şi probabil procurorii vor stabili dacă există indicii privind săvârşirea unei fapte penale. Până atunci, nu se poate trage nici o concluzie”, a declarat Mateuţ, la România TV.

Conform unor surse judiciare, citate de Mediafax, anchetatorii DNA au solicitat o serie de acte, neavând un mandat de percheziţie emis de instanţă, însă primarul Gheorge Falcă a fost de acord cu remiterea documentelor cerute în cadrul unui dosar aflat în faza cercetărilor prealabile începerii urmăririi penale.

Potrivit surselor judiciare citate, contractele vizate ar fi încheiate cu firma Confort Construct din Timişoara deţinută de omul de afaceri Georgică Cornu.

De aemenea, procurorii ar fi cerut şi contracte încheiate de societatea de apă şi canal din municipiu.

Ancheta este în faza premergătoare începerii urmăririi penale. Primarul Gheorghe Falcă nu este acuzat. Procurorii strâng probe deocamdată şi vor să afle dacă într-adevăr se poate stabili că este vorba despre abuz în serviciu.

Potrivit site-ului aradon.ro, procurorii au solicitat o mulţime de documente referitoare la contractele încheiate între instituţiile din Arad şi firma Confort Construct din Timişoara, patronată de „regele asfaltului din Banat”, Georgică Cornu.

Este vorba despre documente care se referă la Drumul Vinului, pentru care Confort a prins un contract de 13,5 milioane de euro, dar şi de masterplanul de apă-canal şi cel de deşeuri, a căror valoare este de sute de milioane de euro. Mai mult, în legătură cu cele două masterplanuri, procurorii au descins şi la Compania de Apă Arad. De la Primărie au fost ridicate documente legate de lucrările realizate de Confort Construct pe teritoriul municipiului.

Primarul Aradului, aflat la cel de-al doilea mandat, este căsătorit cu Ela Seculici, fiica lui Gheorge Seculici, lider al PDL Arad, iar naşul lor de căsătorie este preşedintele Traian Băsescu.

Gheorghe Falcă este judecat pentru fapte de corupţie în legătură cu vânzarea unui teren al municipalităţii unui apropiat al familiei, la un preţ considerat de către procurorii DNA ca fiind sub preţul pieţei.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Un scenariu horror pentru șoferi. Cum rezolvă o mare criză
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!