Absolvenții Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța s-au pregătit intens pentru cel mai așteptat eveniment. Numai că, un incident grav le-a dat planurile peste cap și au fost la un pas de a rămâne fără petrecere. Banii strânși pentru eveniment au fost cheltuiți de „casiere” pe telefoane scumpe, adidași wings și altele.
Fetele, cunoscute cu o situație financiară deloc bună, au apărut, într-o zi, la școală cu noile achiziții de fiţe, moment în care colegii lor și-au pus semne de întrebare. Au investigat și au aflat că fetele s-au înnoit pe banii lor. Suma a fost una exorbitantă: 20.000 lei.
Vestea a ajuns și la urechile directorului, care le-a spus cheltuitoarelor că dacă în trei zile nu restituie banii, ajung pe mâna poliției. Din fericire pentru păgubiți, banii au fost recuperați, iar banchetul a avut loc, însă la eveniment nu au mai participat cele două adolescente.
„A fost o problemă cu banii strânși. Banii au fost cheltuiți de cele două fete care i-au strâns. Însă, în două zile au fost recuperați. Am vorbit cu părinții lor și, probabil, s-au împrumutat pentru că au fost restituiți”, a declarat Elena Crăcea, directorul Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța, potrivit atitudineaonline.ro.
Trebuie precizat faptul că una dintre ele este premiantă, însă, situația materială din familie, nu tocmai bună, a făcut-o să recurgă la acest gen. Ea era cunoscută drept tocilara liceului.