Directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, reţinut. UPDATE

Directorul general al SC Hidro Prahova, Adrian Semcu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, a fost reținut miercuri de procurorii DNA Ploiești pentru trafic de influență.    
Romania TV
10 iun. 2015, 07:52
Directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, reţinut. UPDATE

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești au dispus extinderea cercetărilor, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 iunie 2015, a inculpaților:

SEMCU ADRIAN EMANUIL, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, în prezent director general al S.C. HIDRO PRAHOVA S.A, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

BOERU GHEORGHE, reprezentant al S.C. ROMAIR CONSULTING S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită, cumpărare de influență și evaziune fiscală

În ordonanțele de reținere se arată că există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 

Începând cu anul 2010, anterior și pe parcursul derulării procedurilor de achiziție pentru contractele de servicii și lucrări ce urmau să fie încheiate în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova” (în valoare totală de cu o valoare totală de 162.731.194 euro având ca autoritate contractantă SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiești), au existat discuții și înțelegeri între mai multe persoane influente și cu importantă susținere politică, privind realizarea intereselor vizând obținerea, în mod ilicit, a unor sume de bani din plățile efectuate de către beneficiarul proiectului, S.C. HIDRO PRAHOVA S.A.. Banii urmau să fie primiți, sub formă de comisioane, de la societățile agreate pe care, fiecare dintre persoanele implicate, urma să le sprijine în atribuirea contractelor prin exercitarea influenței pe care o aveau la conducerea și angajații S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., respectiv la reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor cu atribuții legate de derularea proiectului.

Concret, în perioada august 2010 – aprilie 2011, în schimbul unei sume de bani, inculpatul Semcu Adrian-Emanuil, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, folosindu-se și de influența pe care o avea la reprezentanți ai conducerii SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiești și în înțelegere cu inculpatul Boeru Gheorghe, reprezentantul SC ROMAIR CONSULTING SRL București, l-a ajutat pe acesta din urmă ca asocierea din care făcea parte să câștige la licitație un contract de achiziție publică, finanțat în majoritate din fonduri europene.
Contractul, în valoare de 25.085.000 lei, intitulat „Asistență tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări” face parte din proiectul european „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova” (având ca autoritate contractantă SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiești).
 
Pentru sprijinul acordat la obținerea contractului, în luna ianuarie 2012, Semcu Adrian Emanuil a primit de la Boeru Gheorghe suma de 100.000 euro (din totalul sumei promise de 200.000 euro).

În acest sens, Semcu Adrian – Emanuil, prin intermediul altor persoane, l-a susținut pe Boeru Gheorghe, pe parcursul derulării procedurilor de achiziție, până la stabilirea finală a câștigătorului, astfel:
– anterior inițierii procedurilor de evaluare a ofertelor (prin determinarea furnizării unor date tehnice, către Boeru Gheorghe, necesare adaptării documentației și utile pentru conceperea unei oferte astfel încât aceasta să câștige contractul de achiziție publică),
– în timpul derulării procedurilor de atribuire a contractului (prin determinarea desemnării unor persoane obediente în comisia de evaluare a ofertelor), 
– ulterior, după stabilirea câștigătorului până la momentul soluționării definitive a contestațiilor și acțiunilor în instanță (prin crearea posibilității pentru S.C.ROMAIR CONSULTING S.R.L. de a gestiona răspunsurile la căile de atac formulate de către participanții la licitație nemulțumiți, precum și prin intervenții la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor – CNSC și la instanța competentă, pentru a menține decizia de atribuire a contractului către SC ROMAIR CONSULTING SRL.
Pe de altă parte, și o altă persoană din conducerea S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a fost cointeresată de inculpatul Boeru Gheorghe, reprezentantul SC ROMAIR CONSULTING SRL, pentru sprijin pe parcursul derulării procedurii de achiziție și pentru a acorda susținere pe durata derulării contractului, inclusiv pentru a acorda, în avans, o tranșă din fondurile aferente activității de consultanță. Astfel, în perioada 2011 – 2012, Boeru Gheorghe a remis acelei persoane suma totală de 50.400 lei, disimulată în venit aferent unui contract de muncă.
O parte din banii încasați de S.C. ROMAIR CONSULTING S.R.L. din fonduri publice au fost tranzitați, la dispoziția lui Boeru Gheorghe, fără a avea la bază justificări economice reale, prin conturile mai multor societăți comerciale paravan, scoși, în numerar, și folosiți în interesul personal al lui Boeru Gheorghe. Aceste activități au avut ca rezultat sustragerea de la plata, către stat, a sumei totale de 251.765 lei reprezentând 151.059 lei TVA și 100.706 lei impozit pe profit.

Inculpaților SEMCU ADRIAN EMANUIL și BOERU GHEORGHE li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpații SEMCU ADRIAN EMANUIL și BOERU GHEORGHE urmează a fi prezentați, la data de 11 iunie 2015, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La intrarea în sediul DNA, Adrian Semcu a spus, răspunzând unor întrebări, că nu știe de ce se află aici, el refuzând să răspundă atunci când a fost întrebat dacă îl cunoaște pe Iulian Herțanu, informează Agerpres.

Semcu este de câteva săptămâni directorul SC Hidro Prahova, societate la care acționar majoritar este Consiliul Județean (CJ) Prahova și prin care se desfășoară un proiect pe fonduri europene care vizează reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare din județ.

Semcu a mai fost parlamentar, prefect de Prahova dar și vicepreședinte al CJ.

Potrivit unor surse judiciare, la sediul DNA Ploiești va mai fi audiat și Gheorghe Boeru, președinte al Romair Colsunting, acesta oferind servicii de consultanță în cadrul Hidro Prahova.

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, a fost arestat preventiv pe 18 februarie și plasat ulterior în arest la domiciliu, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și pentru evaziune fiscală.

Aceleași acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, cei din urmă fiind acuzați de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale și împotriva omului de afaceri Liviu Munteanu, a directorului de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, și a directorului SC Grossmann, Ilie Drăgan.

Procurorii le-au mai audiat în această cauză pe mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, și pe sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Cercetările în acest dosar vizează modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL.

DNA susține că, în perioada 2011 — 2015, Iulian Herțanu — administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL și angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă — administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL și Mihail Coman — administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și însușirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit de Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma a fost atins, spun anchetatorii, urmărirea penală relevând deturnarea și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei și sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei (din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit).

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lista candidaților la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Cine vrea să fie președinte
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Vreme extremă în România: zeci de localități fără curent, acoperișuri distruse și drumuri blocate
MediaFlux
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili