Vremea se răceşte în toată ţara VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Ziua de 1 aprilie aproape că reuşeşte să ne convingă că primăvara nu mai vine. Vremea se răceşte în toate regiunile.
Romania TV
31 mart. 2012, 16:39
Vremea se răceşte în toată ţara VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Temperaturile scad la valori între 4 grade în depresiuni și 13 grade în dealurile Olteniei. În plus, plouムîn multe zone ale ţării, iar vântul nu dムsemne că s-ar liniști.

În Transilvania, cel puțin în prima parte a zilei cerul este mai noros și plouă în cea mai mare parte a zonei, iar trecător, e posibil chiar să cadムceva lapoviță sau ninsoare. Temperaturile sunt aici între 4…5 grade în estul zonei  și 10 grade în partea să de sud-vest. În plus, bate vântul destul de tare, așa că vremea pare chiar mai rece decât este în realitate.

Și în partea de nord-vest a a teritoriului nu se anunța o  zi tocmai plăcută, cel puțin în prima parte. Vor fi ploi și chiar lapoviță sau ninsoare. Nu trebuie să va speriați, odată cu apropierea serii acestea vor înceta iar cerul se va limpezi. Vântul continuă să fie mai alert, iar temeperaturile sunt destul de modeste pentru prima zi a lunii aprilie și vor fi cuprinse între 6 grade  și cel mult 9 grade.

Regiunile vestice nu sunt nici ele ferite de nori, însă aici numai izolat pot scutură câțiva stropi de ploaie. Deși vor fi și câteva raze de soare, mercurul  nu se ridica prea mult în termometre. Vor fi cel mult 10…11 grade. 

În Oltenia, numai în partea să de sud vor fi câteva înnorări și șanse de ploaie în primele ore ale zilei. Vântul destul de alert și pe parcursul acestei zile alungă norii, iar la amiază se vor înregistra în jur de 10 la Craiova și Slatina și puțin mai mult în zonă deluroasă, unde soarele este prezent ceva mai multe ore: 12 …13 grade. 

Și în Muntenia, cel puţin în partea să sudică, începe ziua cu înnorări și ploi slabe, dar după-amiază se arată soarele. Vântul își face de cap și mâine, iar valorile termice sunt mai scăzute decât ar fi normal. Meteorologii ne asigură că nu este o păcăleală, temperaturile maxime nu depășesc 10…11 grade. 

Vremea păstrează aceleași caracteristici și în partea de sud-est a țării. Și aici vorbim despre înnorări și pe arii restrânse ploi slabe, în special în prima parte a zilei, iar vântul continuă să aibe intensifcari. Termometrele vor indică în jur de 10 grade în Călărași și cel mult 12 la Tulcea.

Nici pentru locuitorii Moldovei nu se anunță o zi mai plăcută. În nordul regiunii se vor semnala precipitații atât sub formă de plaoie, dar trecător în Bucovina vi fi și lapovite sau ninsori. Maximele termice se vor încadra între 7 grade la Suceava și 11 grade la Bacău, iar vântul are destul de multă putere, sporind senzația de rece.

În Bucureşti, vremea se răceste duminică, când maxima nu mai trece de 11 grade. Cât despre nori si ploi, doar în primele ore ale zilei mai cad câţiva stropi, apoi soarele se va ivi printre norii ce se vor risipi datorită unui vânt mai alert.

După vremea rece şi închisă de duminică, iată că săptămâna viitoare se anunţă cu mult mai agreabilă. Vântul se domoleşte şi el în sfârşit, iar soarele se arată cu generozitate în toată ţara, cu excepţia regiunilor nordice şi  nordestice, unde norii vor lăsa şi câteva ploi. Temperaturile cresc şi ele, aşa că amiaza ne va aduce între 8 grade în depresiuni şi pe litoralul deltei, dar spre sudul Olteniei deja vom avea parte de maxime hotărâte să ne aducă 16 grade.

Bucureştenii încep şi ei săptămâna cu o zi frumoasă şi caldă. Mai caldă în mod cert decât ziua de duminică. Preciptiaţiile vor lipsi, vântul nu se mai simte, aşa că maxima de 14 grade promite să fie un motiv de bucurie.

Şi marţi vremea se anunţă în toane bune. Peste tot soarele va predomina peisajul, iar ploile sunt în vacanţă. Ceea ce înseamnă că temperaturile au loc să crească sopre valori între 12 grade pe oitoral şi 20, dacă nu chiar 22 de grade în sudul ţării. Vântul îşi schimbă direcţia şi suflă dinspre sud, dar de simţit nu se simte cu adevărat decât prin Câmpia de Vest, pe litoral şi la munte.

În capitală ziua de marţi ne va face să regretăm că nu e weekend, pentru că vremea promite accese estivale. Soarele se ridică peste întregul peisaj citadin si ne aduce la amiază 20 de grade. Norii sunt doar în trecere, iar de ploi nici nu poate fi vorba.

Dar, după aceste zile din ce în ce mai calde, primvăra întoarce iar foaia. Se răceşte exact înainte de weekend. De altfel, răcirea vremii începe să se simtă încă de joi în nordul Moldovei, iar vineri deja simţim un aer rece în toată ţara, iar în nord vor fi maxime cu 10 grade mai mici. În plus, vin şi ploi în fiecare zi, în toate regiunile. Nici bucureştenii nu vor fi feriţi de aceste capricii ale vremii, aşa că de Florii nu ne rămâne decât să deschidem umbrelele şi să scoatem încă o dată hainele groase din dulap.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Alimentul care crește riscul de cancer la colon la cei trecuți de 50 de ani: “Reduceți cât puteți de mult”
Capital.ro
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Cine nu are loc de parcare, e bun de plată. Este lege
Playtech.ro
Cum să nu iei amendă de 1600 de lei când parchezi lângă trecerea de pietoni. Distanța legală pentru evitarea sancțiunilor
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Mesajul sfâșietor al lui Rareș Ion pentru mama lui, înainte să moară de supradoză. Ce a scris tânărul de 20 de ani despre femeia care i-a dat viață, după episodul din ambulanță
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Cutremurul din Săptămâna Patimilor. Cu ce vești vin seismologii pentru România
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
UE a blocat România. Ordinul a venit chiar înainte de Paște. Nu se mai trece granița până la 30 septembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Rusia, posibila amenintare pentru Romania: „Ultima vara de pace nu mai este complet ireala”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți