Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă şi-a serbat, joi, a 40-a aniversare, primind cadou o cămaşă albă „care merge la blugi şi e bună pentru campanie”, un elicopter de jucărie, flori, două portofele şi promisiunea fermă a unei candidaturi la primăria Sectorului 3 din partea USL.
Preşedintele PSD a precizat că decizia formală în USL va fi luată săptămâna viitoare.
„Eu îl propun pe Robert şi cred că este candidatul cel mai bun şi cred că şi colegii liberali au ajuns la aceeaşi concluzie. Dacă şi colegii liberali sunt de acord, nu văd ce să ne împiedice. Săptămâna viitoare stabilim oficial şi anunţăm şi ceilalţi candidaţi”, a spus Ponta.
Întrebat dacă se mai poate schimba ceva în ceea ce priveşte numirea lui Negoiţă drept candidat, el a răspuns: „Teoretic da, practic nu”.
Deputatul PSD Robert Negoiţă a declarat, sâmbătă, că, dacă partidul îi va cere să candideze la Primăria Sectorului 3, crede că va lua „cu faptele şi nu cu numele” din electoratul actualului primar, Liviu Negoiţă.
Întrebat de ce resurse dispune pentru a candida, Robert Negoiţă a spus că el este „cea mai mare resursă”.
„Dispun de enorm de multe resurse, iar eu sunt cea mai mare resursă. O să vedeţi în campanie, sunt dependent de muncă. De dimineaţa până noaptea, dacă nu am ceva de muncă, mă simt foarte rău, ceea ce nu este cazul, pentru că am o activitate foarte intensă”, a adăugat Negoiţă.
Preşedintele interimar al organizaţiei PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu a declarat sâmbătă că speră ca Robert Negoiţă să fie candidatul USL la Primăria Sectorului 3, arătând că USL va definitiva listele în termen de o săptămână.