Vineri toţi vor da ochii cu fostul preşedinte al filialei, Sorin Frunzăverde, şi vor hotărî dacă rămân în PDL sau dacă se alătură liberalilor.
Zece primari PDL din cei 42 din judeţul Caraş-Severin au răspuns apelului vicepreşedintelui filialei, Nicuşor Vasilescu. Nimeni nu ştie prea bine ce va face şi evită să dea vreun răspuns până la întâlnirea de cu Sorin Frunzăverde.
“Ne gândim pâna când vom sta de vorbă cu preşedintele Frunzăverde. Să vedem despre ce este vorba, cum se pune problema, fiindcă am fost luaţi prin surprindere”, a declarat Dorin Ecobici, primar din comuna Rusta Montană.
Trei primari PDL şi-au anunţat deja plecarea la PNL. Vicepreşedintele Nicuşor Vasilescu crede însă că cei mai mulţi vor rămâne în partid.
„Mai mulţi vor rămâne aici decât cei care vor pleca dincolo. Am trei comune care au spus sigur că vor merge înspre PNL, adică îl vor urma pe domnul preşedinte„, a spus Vasilescu.
Liderii PDL Emil Boc şi Ioan Oltean au anunţat că vor merge la sfârşitul acestei săptămâni la Caraş Severin, pentru a evalua situaţia. După ce vor afla exact câţi primari ai judeţului îl vor urma pe Sorin Frunzăverde, se vor ocupa de reorganizarea filialei.