Razele ultraviolete „stresează” celulele pielii, de aceea, medicii recomandă şi alimente bogate în antioxidanţi, cum sunt roşiile, uleiul de măsline, legumele verzi, chiar şi ciociolata neagră, scrie doctorulzilei.ro.
Un studiu efectuat de cercetătorii germani a confirmat proprietăţile anti-radiaţii ale pastei de tomate şi ale uleiului de măsline. Voluntarii au inclus în alimentaţia zilnică timp de 10 săptămâni două linguriţe de ulei de măsline şi câteva linguri de pastă de tomate, după care le-a fost testată rezistenţa pielii la ultraviolete.
Pielea acestora s-a înroşit mai greu, iar porţiunea vătămată a fost, în medie, cu 35% mai mică decât în cazul celor care nu au consumat roşii sau ulei de măsline.